Vă recomand cu mult drag, următorul text extras din cartea „Părintele Paisie de la Sihla”, o carte excelentă, esenţială şi plină de învăţături morale.
Era o babă, Catrina o chema. Şi ea vorbea cu moartea cum vorbim noi acum: „Sfântă Moarte, mă rog matale să-mi spui când ai să mă iei, ca să mă pregătesc şi eu, Sfântă Moarte”. Şi tot aşa: „Sfântă Moarte” azi, „Sfântă Moarte” mâine… Şi tot vorbea cu moartea, dar n-o vedea. De la o vreme, iaca, apare moartea:
– Hai, Catrină. Eşti gata? Hai, că am venit să te iau…
– Săraca de mine, Moarte Sfântă, cât te-am rugat eu să vii să-mi spui când vrei să mă iei! Să-mi fi spus mai înainte… Dar n-ai venit, Sfântă Moarte, să-mi spui…
– Cum n-am venit, Catrină?! Te-a durut vreodată urechea?
– Da, m-a durut…
– Te-a durut capul, Catrină?
– Da!
-Catrină, dar inima, dar vreun picior?
– M-au durut…
– Eu eram, Catrină… Eu îţi spuneam atunci să te pregăteşti, că îndată oi veni să te iau.
– Da, bine, aşa ai vorbit tu cu mine, Sfântă Moarte?
– Apoi eu aşa ştiu a vorbi, Catrină…
Şi a luat-o pe Catrina. Ca să vezi… Uite-aşa ştie ea a vorbi cu noi. Ca atunci când eşti vinovat, ai făcut vreo poznă şi, înainte de a te duce la închisoare, întâi îţi trimite somaţia, pe urmă citaţia şi apoi mandatul, şi gata. Hai, de-acuma… Te duce, nu te mai lasă. Somaţia este un junghi, ca să te pregăteşti, să te spovedeşti la duhovnic. Citaţia este o altă durere, ca să te şi împărtăşeşti. Şi când a venit mandatul, nu te mai lasă… Gata! „Te iau!” Pregătit, nepregătit… „Bogdaproste c-am gătit… Am terminat… Hai…” Gata, tătucă… Să nu te sminteşti de trăsnăile mele.