Ziua de 10 august 2018 va rămâne, fără îndoială, un moment trist din viața acestei perioade a poporului român. Este ziua în care actuala Putere, prin răspunsul ei dur la mitingul Diasporei, a vrut să transmită acesteia și întregului popor român că nu are nevoie de părerea ei, de vocile ei critice, doar de banii pe care-i trimite în țară, și care să fie cât mai mulți, pentru a mai petici, pe ici-colo, câte ceva din lipsuri, pentru a mai acoperi din găurile atât de mari ale bugetului statului, pentru a face, cât de cât, funcțională economia, bazată aproape exclusiv pe consum.
Această atitudine în forță, plină de aroganță și dispreț față de o mare parte a confraților noștri, reprezentanți a circa 5 milioane de români, care, până acum 10-15-20 de ani, constituia parte intrinsecă a națiunii noastre, respirând același aer și îndurând aceleași cazne, alături de noi, cei rămași pe aceste meleaguri, pentru politicile mereu inadecvate, implementate de toate guvernele postdecembriste, fapt ce a condus la mersul continuu într-o direcție greșită a țării. O atitudine total nepotrivită, în măsură să producă răni nevindecabile, dacă nu chiar rupturi definitive între noi, cei din țară și cei din afara granițelor. Pentru că, să nu uităm, acești români, pe care Puterea s-a grăbit să-i catalogheze drept outsideri (adică străini și ca apartenență, fiind dispusă, în același timp, să se debaraseze de ei ca de o măsea stricată), nu sunt toți niște paria, ci contribuitori serioși la bugetul țării, din moment ce timp de 10 ani au trimis în România, exorbitanta sumă de 30 de miliarde de euro, bani pe care familiile lor i-au folosit în economia țării. Aceasta, pentru că majoritatea au reușit să-și găsească un rost pe meleaguri străine și chiar să devină oameni de vază în comunitățile în care s-au integrat. Să ne aducem aminte de medicii care au ajuns celebri, de artiștii care și-au câștigat un renume pe marile scene ale lumii, de inginerii, cercetătorii, care au contribuit chiar la revoluționarea științei și tehnologiei mondiale, la câștigarea Premiului Nobel de către unii oameni de știință cu care au colaborat. De asemenea, unii din confrații noștri au devenit oameni de afaceri de mare succes, iar alții întreprinzători redutabili. Și exemplele ar putea continua.
O relație caldă, frățească și de bun simț cu această Diasporă ar fi în beneficiul nostru general, ar duce, fără îndoială, la cimentarea legăturilor dintre aceste două componente ale națiunii române, la creșterea potențialului românesc în ansamblul său, atât în edificarea pe plan intern a societății, cât și a forței imaginii și prestigiului pe plan internațional.
Din păcate, și din motivele pe care le știm cu toții, Puterea a procedat dușmănos cu reprezentanții acestei categorii de români care, majoritatea trăind în democrații avansate, au învățat ceva și în această direcție, îndreptățiți în a fi nemulțumiți de modul în care merg treburile pe la noi, de faptul că de mai bine de un an și jumătate, de când PSD-ALDE au ajuns la putere, lucrurile în România au luat o turnură cu totul neașteptată, prin subordonarea întregului efort al puterii: de la Parlament, Guvern, Justiție, Poliție, Jandarmerie etc., în jurul unei singure probleme, și anume scăparea cu orice preț a liderului de rigorile justiției. Iar zvonul aruncat în spațiul public conform căruia diasporenii ar fi venit la București cu intenția vădită de a schimba Guvernul este o poveste de adormit copiii. Pentru că, suntem convinși, aceștia știu mai mult decât noi, cei de aici, din țară, cum și în ce condiții un guvern poate fi schimbat.
Nu mai este un secret pentru nimeni ingeniozitatea cu care PSD prin structurile sale a acționat pentru a-și atinge scopul, acela de a-și salva liderul de la ananghie, elaborând un Program de Guvernare, îmbietor pentru toată lumea, după care a acționat selectiv. Pentru a-i îmbuna pe români în demersul lor s-au gândit la o mie și una de pomeni, o parte pentru toată lumea (măriri de salarii și pensii), iar grosul, pentru sprijinitorii nemijlociți, dar și pentru cei în devenire, cum ar fi bugetarii de toate categoriile, primarii, parlamentarii, organele de represiune etc., cărora le-a dat liber la salarii, indemnizații și pensii cât de mare le este pofta, lăsând visteria instituțiilor locului de muncă atât de goală, încât le lipsesc bani și pentru cumpărarea de mături pentru curățenie, darmite pentru investiții, care sunt la pământ. Câștiguri generoase și în total contrast cu contribuția în muncă (dar acoperite din împrumuturi externe), care-i obligă însă să-și siluiască elementarul bun simț din propria conștiință. De aici atâția susținători contrafăcuți ai acestei acțiuni represive, și care odată ce se vor debarasa de practicile acestui lider, tot ei vor fi primii care-i vor striga în gura mare despre fărădelegile la care au fost constrânși. De altfel, de asemenea practici des uzitate nu ne despart decât 30 de ani, pe care nu le-am mai dori repetate, și iată că ele au loc.
Vremea scadenței se apropie și pentru cei care au ajuns în jilțurile înalte ale Puterii care se cred dumnezeii acestei țări, pe care pot să o siluiască după bunul lor plac. A căzut Ceaușescu, au căzut Iliescu, Năstase, Constantinescu, Băsescu, Boc, MRU, Ponta, și îi va veni vremea și domnului Dragnea. Și chiar dacă va scăpa de rigorile justiției, nu știm cum îi va fi atunci când va vedea dezastrul din urma sa. De la economic la politic, de la sănătate la cultură și morală, și lucrul cel mai dureros, dezbinarea dintre românii dinăuntrul și din afara țării, la care se adaugă punerea Transilvaniei pe tava domnului Viktor Orbán, prin intermediul UDMR.
Dacă n-ar fi fost aceste metehne, și dacă totul s-ar fi desfășurat după litera programului de guvernare, elaborat înainte de alegeri, PSD putea fi un model de implicare în viața societății românești, pe care ar fi putut-o schimba în bine spre satisfacția oricărui român, fie el din țară sau din străinătate. Cu speranța că și diasporenii se vor întoarce odată și odată acasă, cu tot ce au agonisit ei, mental și material, și unde vor fi primiți nu cu gaze lacrimogene, tunuri cu apă, picioare în fund, bastoane pe spinare, ci cu brațele deschise. În anul Centenarului Marii Uniri, este inadmisibilă o astfel de abordare a relațiilor româno-române. Dacă pentru dl Viktor Orbán al Ungariei, fiecare ungur contează, punând un accent deosebit pe cei din diaspora, care, de fapt, l-au și susținut în alegeri, de ce la noi, această ură viscerală față de acei români care ar putea să ne fie de mare ajutor pentru buna imagine și propășirea țării?