RĂZVAN BURLEANU SPERA LA UN SUCCES MAI CLAR CU MALTA

După eșecul cu Spania, majoritatea oamenilor din jurul echipei naționale sperau la un succes clar cu Malta, util pentru clasamentul viitor al grupei de calificare la Euro 2020. Din păcate, a fost doar un 1-0 chinuit pentru tricolori. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, aștepta și el un succes categoric cu Malta. Șeful fotbalului românesc, Răzvan Burleanu, a declarat, imediat după finalul partidei de la Ploiești, că se aștepta la o victorie mai clară a elevilor lui Cosmin Contra: “Ne-ar fi ajutat mult mai mult o diferență mai mare. Dar până la urmă e o victorie. Și în campania precedentă, din 2016, am suferit. Se pare că trebuie să ne caracterizeze acest lucru. Nu comentez jocul, nu e în măsura mea”. Cea mai arzătoare chestiune din aceste zile, “vom juca sau nu cu porțile închise în meciurile cu Norvegia și Suedia?”, a fost abordată de Răzvan Burleanu după meciul cu Malta, care nu a fost lipsit de incidente. Suporterii naționalei au creat și azi incidente. Torțele aruncate în teren și scandările din tribune ne-ar putea aduce noi sancțiuni de la UEFA: “Despre meciul de azi, trebuie să vedem ce a scris observatorul UEFA și să vedem ce amenzi trebuie să plătim. Toate amenzile ne afectează bugetul”, a adăugat Burleanu.

Lasă un răspuns