Bătălia împotriva corupției din România a devenit o armă politică, de care se folosesc toți candidații la diferite demnități politice și administrative. În ultimii ani au fost eliminați din viața politică numeroși oameni de afaceri, politicieni, persoane publice, toți acuzați de infracțiuni de corupție. Unii mai execută ani de pușcărie, resemnați că au rămas cu averi fabuloase, chiar dacă au fost scoși definitiv din viața publică. Doar fostul președinte Traian Băsescu a rămas nepedepsit și are tupeul să ne acorde lecții politice, chiar să reprezinte România, în calitate de europarlamentar.
Dacă în mass-media din Capitală și din alte județe s-au publicat materiale despre corupție și corupți, la noi, în județ, opinia publică a fost mai reticentă în dezvăluiri privind corupția din domeniul economic, deși, har domnului, au fost atâtea cazuri de corupție, iar atunci când s-a încercat să se scrie despre un anumit caz, ni s-a spus că atâta timp cât ancheta este în fază de cercetare penală, nu avem voie să facem public un material despre corupție, pentru a nu influența cercetările. Subsemnatul, în urmă cu câțiva ani am scris despre afacerea cu groapa de gunoi de la Sânpaul, unde au fost implicați, pe lângă un mafiot italian, și politicieni mureșeni aflați în vremelnice funcții administrative. Imediat s-a venit cu o replică în ziar, publicată de conducerea redacției, prin care am fost considerat amator, jignit.
Prin natura profesiei am cunoscut mai bine situația din domeniul privatizării fostelor Întreprinderi Agricole de Stat, din perioada când țara era guvernată de țărăniști înregimentați în Convenția Democrată. Cei care s-au ocupat cu distrugerea acestui sector, o parte au fost pedepsiți de Tatăl ceresc, iar o parte au rămas nepedepsiți până în zilele noastre.
Un caz de corupție, despre care am scris și am fost avertizat să-mi văd de treburi, a fost cel legat de o Stațiune de Cercetare și Producție dintr-un domeniu de vârf al zootehniei, cu active și patrimoniu cumpărate de un ospătar din județul Cluj. În prezent, pe locul fostei stațiuni există un teren viran, pustiu, iar zestrea biologică valoroasă risipită. Nu era un mare păcat dacă cel care a cumpărat stațiunea îi păstra obiectul de activitate în domeniul selecției și ameliorării animalelor. Despre privatizarea fostei Fabrici de conserve din Mureșeni am semnalat că, câștigătorul licitației avea obligația să păstreze obiectul de activitate. Praf și pulbere s-a ales și despre această elită a industriei alimentare, iar vinovații de distrugere sunt bine mersi. Privatizarea și distrugerea Fabrici de zahăr din Târgu-Mureș, un alt subiect de corupție rămas nerezolvat. Întreprinderea Vinalcool, Avicola Ungheni, Industria Laptelui etc., etc., sunt subiecte unde s-au distrus obiective de interes național și au rămas angajații pe drumuri.
Stoparea corupției a devenit o politică de stat, din păcate sunt cercetați numai și numai cetățeni români, deloc, sau prea puțin cetățeni străini care au mituit cozile de topor din conducerea guvernului și patrioți locali. În schimb, dacă un investitor român a reușit să nu distrugă un obiectiv economic important, să producă hrană pentru siguranța alimentară a României, să asigure locuri de muncă, este anchetat de DNA, încătușat și purtat ani de zile prin procese interminabile, fiind acuzat că a îndrăznit, în calitate de cetățean român, să salveze de la distrugere un sector din agricultura județului, la concurență cu interesele importatorilor străini. Se spune că, corupția este o stare de abatere de la normalitate, de la cinste, de la datorie, și atunci te întrebi, de ce un specialist român care a avut curajul să se impună în agricultură și industria alimentară este considerat un infractor corupt, iar unul care a vândut avuția națională pentru a fi lichidată, distrusă, a rămas nepedepsit. La care dintre ei este o stare de normalitate, de cinste? Uneori mă întreb, cum au rezolvat corupția în alte state? Am citit că unii, mai diplomați, o consideră un lobby, că alții nu o fac publică, ci o ascund sub preș. La noi, din câte știu, o țară unde se experimentează DNA, aceste aspecte sunt secretizate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Nicolae Ceaușescu, dacă s-ar scula din mormânt, ne-ar întreba: „V-am lăsat o țară bogată, fără datorii, ce ați făcut cu ea?” România de azi a ajuns, asemenea unui om bogat, căruia, după trecerea lui în veșnicie, copiii i-au risipit averea, ba mai mult, au ajuns să se și îndatoreze. M-a sunat joi seara un coleg, ajuns, pe merite, în Ministerul Agriculturii. L-am întrebat, printre altele, ce cunoaște despre privatizarea Fabricii de zahăr din Târgu-Mureș. Mi-a declarat că în afacerea respective s-au derulat sume importante de bani, refuzând să-mi dea amănunte.
Politicienii noștri vorbesc despre normalitate, dar ocolesc să vorbească despre măsuri concrete de eradicare a corupției și metode de relansare economică.