SE CAUTĂ BANI PENTRU DESPĂGUBIREA CULTURILOR DE PRIMĂVARĂ AFECTATE DE SECETĂ

27.861 de fermieri din 33 de județe au primit despăgubiri de secetă, în valoare totală de 850 milioane de lei, pentru 1,117 milioane ha. Majoritatea fermierilor – 4.769 – sunt din județul Constanța, unde au fost afectate de secetă 250.000 ha cu culturi de toamnă. În județul Mureș, un singur fermier a încasat acest sprijin.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, promite că va căuta bani pentru a plăti despăgubiri și pentru culturile de primăvară afectate de secetă, porumb și floarea soarelui. S-a estimat că circa 1 milion de hectare au fost afectate de secetă și va fi nevoie de încă 200 milioane de euro de la bugetul statului.

Paradoxal, statul român a cheltuit 400 milioane de euro pentru despăgubiri în anul 2020, în condițiile în care în ultimii trei ani s-a investit în sistemul de irigații doar 170 milioane lei pe an. (V.B.)

Lasă un răspuns