BĂRBAT DIN FÂNTÂNELE, PRINS ÎN TIMP CE CONDUCEA SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, FĂRĂ PERMIS ȘI CU VEHICUL NEÎNMATRICULAT
La data de 14 octombrie, în cursul nopții, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Ghindari au oprit, pe DN 13 A, în localitatea Fântânele, un autoturism condus de un bărbat, de 49 de ani, din Fântânele. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că șoferul nu avea permis de conducere, iar autoturismul nu era înmatriculat. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Urmare a probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate pentru conducere sub influența alcoolului, fără permis și cu vehicul neînmatriculat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara.
ACCIDENT RUTIER ÎN IERNUT
Un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autotren dinspre localitatea Iernut înspre municipiul Târgu Mureș, iar la un moment dat, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani.
În urma impactului au rezultat trei victime, respectiv tânărul în vârstă de 20 de ani și două femei, de 18 și 45 de ani, pasagere în autoturismul condus de tânăr.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă”.
Biroul de presă al IPJ Mureș

