A reînviat săpunul Cheia, unul dintre cele mai vechi branduri românești

Săpunul Cheia, unul dintre cele mai vechi branduri românești, înregistrează de la începutul pandemiei creșteri semnificative, puse pe seama schimbării percepției consumatorilor privind proprietățile acestui tip de produs.

Marca are o istorie de peste 100 de ani, a fost folosită de soldații români în Al Doilea Război Mondial, iar în perioada comunistă erau de notorietate glume precum “Vrei să cucerești femeia? Folosești săpunul Cheia!”.

“Dumnezeu a fost bun cu noi, cu pandemia – am avut creșteri de 50-60% în ultimii ani. Cuvântul «săpun» a avut o altă greutate, mai mare. Dacă până la începutul pandemiei avea o conotație de multe ori negativă («apă și săpun», «săpun și funie» etc), oamenii au înțeles că săpunul dezinfectează”, spune, într-o discuție cu Profit.ro, Alin Laslo, antreprenorul care a preluat marca în anul 2010 și produce, într-o fabrică din Baia Sprie (Maramureș), săpunuri naturale și alte articole de îngrijire personală.

Portofoliul mărcii cuprinde peste 300 de produse.

Istoria mărcii începe în anul 1886, când Primăria Galați permite familiei industriașului Lipa Braunstein să deschidă o fabrică de săpun, denumită inițial Apollo și, din 1901, Cheia.

Lasă un răspuns