Un nou record pe teren propriu pentru popicarii mureseni!

Popicarii antrenorului Seres József, de la CSM Tg. Mures, au disputat în zilele de 25 și 26 februarie 2023, două jocuri pe teren propriu. În cadrul etapei a I-a (Seria C) din returul Campionatului Național de popice, echipa de juniori a CSM Tg. Mureș, a avut o misiune grea, primind vizita campionilor en-titre, CFR Cluj, care s-au și impus la o diferență de 130 p.d. Rezultat / CSM Târgu-Mureș – CFR Cluj / 3107 p.d. – 3237 p.d. Cele mai bune rezultate pentru CSM Tg. Mureș au fost obținute de Szõcs József Tamás – 545 p.d., respectiv Szász Tibor Levente cu 541 p.d. Duminică, într-un meci restant din prima etapă a returului campionatului național de seniori, băieții de la CSM Tg. Mures și-au îndeplinit de această dată obiectivul, victorie și revanșa pentru partida tur, la capătul unui joc excelent, încheiat cu un nou record pe terenul propriu! Rezultat / CSM Târgu-Mureș – CSO Tălmaciu / 3418 p.d. – 3361 p.d. (7-1). Cel mai bun rezultat a fost obținut de Boer Laszlo – 626 p.d. Au mai punctate pentru CSM Tg.Mures: Fekete Hunor – 586 p.d., Balogh Lóránd – 564 p.d., Szõcs József Tamás – 562 p.d., Fazakas Róbert – 555 p.d., Szász Tibor Levente – 525 p.d. Antrenorul echipei CSM Tg. Mureș, Seres József, s-a declarat satisfăcut de evoluția elevilor săi, și le-a mulțumit jucătorilor pentru dăruirea, ambiția și mai ales de rezultatele obținute. Lupta pentru obiectivul din acest sezon competițional continuă (calificarea în finala Campionatului Național/Play-Off). In weekend-ul care urmează CSM Tg. Mureș va primi vizita formației KSE Tg. Secuiesc.

Sorin Crăciun

Lasă un răspuns