Ieri, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Mureș a transmis un comunicat de presă prin care anunță că începând cu data de 1 septembrie 2023, prof. Paula-Maria DĂRĂBAN “este numită prin detașare în interesul învățământului, în funcția de inspector școlar general la ISJ Mureș”, conform Ordinului de Ministru nr. 6116 din 31.08.2023. Noul șef al ISJ Mureș a ocupat, până în 31 august, funcția de inspector școlar pentru matematică.
Tot ieri, echipa ISJ Mureș a transmis un mesaj înainte de începerea noului an școlar. “Să întâmpinăm anul școlar 2023-2024 cu bucuria reîntâlnirii pe drumul cunoașterii! Vă dorim tuturor – elevi, profesori, părinți – un nou an școlar cu sănătate, cu realizări deosebite, în care toate provocările să se transforme, prin efort comun, în reușite și experiențe frumoase!”, a transmis inspectoratul. (D.B.)
Dragoș Bardoși

