* “Biblia și Shakespeare, aici este totul”. Sărbătorile, mai ales Crăciunul și Paștele, trebuie să fie liniștire, bucurie plină, dar cuminte. Răgaz înțelept, reculegere și comunicare familială, nicidecum fugăreală, fițe, abureală, dezmăț și alienare. Petrecem Paștele în familie, la țară, printre mesteceni, câini, pisici, găini și curci, ascultând ariile mierloilor din grădină și pândind să ne cânte cucul din față sau dinspre dreapta, ca să avem noroc la vară, iar Crăciunul în mijlocul familiei, în căldura focului care mocnește domol, înconjurați de râsete și colinzi, lângă bradul împodobit. Când mă uit la mocirla în care ne este dat să tropăim exasperant din zori în noapte, recluziunea isihastă (retragerea în liniște și reculegere) pare suprema libertate”.
Dan Mihăilescu (1953-), critic literar, eseist, publicist, cercetător științific, editor, secretar de redacție. Este cunoscut publicului larg în special prin emisiunea “Omul care aduce cartea”, publicată pe PRO TV și pentru emisiunea religioasă de la radio duminică dimineața, între orele 7-8.
***
* “Fii sociabil și de bună credință și vei descoperi oameni cu inima caldă. Nu vorbi de tine. Oamenii detestă nu valorile, ci infatuarea și nimic nu este mai plictisitor decât un individ care înlătură dintr-un discurs tot ce nu este despre el. Sufletul meu are nevoie de sufletul celuilalt și toți trăim în lume. Trăim printre oameni, nu în pădure și nu poți avea nici o înrăurire asupra lor dacă te faci execrabil (respingător, oribil)”.
George Călinescu (1899-1965), publicist, academician, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, critic, istoric literar, scriitor român
***
* “Regele Scoției, Robert Bruce, a pierdut războiul în care se angajase. Istoria ne spune că el de frică pentru a nu cădea în mâinile dușmanului s-a ascuns într-o șură cu paie. Acolo, a văzut un p[ianjen care voia să treacă printre firele țesute de el, dar nu putea. De cinsprezece ori a încercat, dar până la urmă a reușit. A gândit regele atunci astfel: «Acest p”ianjen este mustrarea mea, dar și încurajarea mea. Chiar de voi fi învins de cinsprezece ori, tot nu mă dau bătut». Și așa a fost. Până la urmă a învins”.
Așa și noi, creștinii. Avem multe necazuri; multe încercări; multe vizite ale diavolului sufletelor și caselor noastre. Oricâte lovituri am primi noi, nu trebuie să cădem în non-virtutea deznădejdii. Împărăția lui Dumnezeu se ia prin stăruință și luptă; și “celui ce biruiește și păzește până la sfârșit, îi voi da să mănânce din pomul vieții”. (Apocalipsa cap. 2, vers.7)
P.S. II Corinteni cap. 6, vers. 14, 17-18: “Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Ieșiți din mijlocul lor și vă osebiți, zice Domnul, și de ce este necurat să nu vă atingeți și Eu vă voi primi pe voi, și voi fi vouă tată, și veți fi Mie fii și fiice, zice Domnul Atotțiitorul”.
Cu dragoste creștinească,
părintele ILIE

