Începând de ieri, cufărul lui Mihai Eminescu, cel care l-a însoțit încă de la o vârstă fragedă pe marele poet în toate călătoriile sale, este expus la Muzeul Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Cufărul poetului Mihai Eminescu, care a fost achiziționat de omul de afaceri Cosmin Pop de la cea mai mare casă de licitații din țară, în anul 2017. Obiectul are dimensiunea de 44 x 63 x 29 centimetri și a fost realizat de casa de modă Louis Vuitton în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, cu o plachetă cu inscripția ‘M. Eminovici’.
Momentul a fost marcat printr-un eveniment festiv la care au participat cadre universitare, elevi ai Liceului UMFST, oameni de cultură și jurnaliști. Gazda evenimentului a fost coordonatorul muzeului, conf. univ. dr. Georgeta Fodor, care, în deschidere, a declarat că în jurul muzeului se dorește crearea unei comunități și că acest moment dovedește că acest lucru este posibil. Ea a subliniat, astfel, faptul că un membru al comunității târgumureșene a fost de acord să împrumute cufărul pentru a fi expus pe parcursul acestui an, declarat de Academia Română drept Anul Eminescu.
Rectorul UMFST G.E. Palade, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a declarat că „evenimentul este parte a unei suite de evenimente importante pe care, pe tot parcursul acestui an, le vom organiza sub egida UMFST 80. Pentru noi toți, universitari și non-universitari, este, de fapt, un pretext prin care noi, ca Universitate, transmitem un mesaj: suntem aici de 80 de ani și istoria este importantă.” Rectorul universității a spus că și-ar dori ca acest obiect să rămână în muzeu pentru cel puțin 100 de ani. „Mă bucur de faptul că domnul Cosmin Pop, un vechi prieten al universității, a rezonat cu această misiune pe care o are universitatea și muzeul și îi spun că acesta este cel mai potrivit loc pentru a rămâne. Îmi doresc foarte mult ca acest cufăr să rămână aici măcar 100 de ani”, a spus Azamfirei, care, într-un gest simbolic, a transmis obiectului care l-a însoțit pe poetul Mihai Eminescu aproape întreaga viață „bine ai venit acasă”, subliniind că universitatea din Târgu Mureș poate fi considerată, în mod firesc, casa lui.
Invitat să ia cuvântul, omul de afaceri Cosmin Pop, proprietarul cufărului, a declarat că a acceptat imediat și este de acord ca obiectul care a aparținut lui Mihai Eminescu să rămână mai mult de un an în muzeul universității, „pe durata mandatului de rector” al prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.
„Cel mai potrivit loc astăzi este aici; bucuria lui este de a se întâlni cu ochii vizitatorilor, iar locul celor mai calificați ochi, cu siguranță, este astăzi, în Târgu Mureș, aici… Îmi iau angajamentul, nu pentru 100 de ani, dar pentru prețuirea și respectul pe care vi le port, vă asigur că pe durata mandatului dumneavoastră de rector aici va rămâne”, a spus Cosmin Pop.
„De ce am achiziționat și am vrut să dețin un asemenea obiect? Am fost obsedat de Eminescu, am rămas în continuare și sunt mândru de această obsesie pe care o port cu mine.” În continuare, el s-a adresat tinerilor liceeni prezenți la eveniment și le-a explicat de ce, pentru el și pentru alții din generația sa, Eminescu a fost „într-o scurtă succesiune: iPad, Facebook și psiholog”, încercând, prin aceste analogii, să îi inspire pe cei mai tineri să îl descopere pe marele poet.
“Cred că am rămas în continuare, sunt mândru de această obsesie pe care o port cu mine și am să încerc să o explic un pic tinerilor din noua generație, care, desigur, bombardați de atâtea și atâtea alternative, opțiuni, tentații, probabil că ajung mai greu într-un trecut atât de îndepărtat cum este cel pe care Eminescu, pentru mine, s-a profilat de multe ori ca unică opțiune sau ca primă opțiune. Să știți, dragi prieteni mai tineri, că pentru noi, pentru mine, Eminescu a fost, într-o scurtă succesiune, iPad, Facebook, shrink și psiholog. Și o să vă spun de ce. Ecranul întrebărilor noastre, locul de proiecție al curiozităților, al căutărilor noastre – iPad-ul meu, cum îi spuneam – a fost Eminescu. Noi căutam în Eminescu răspuns la multe provocări, la multe zbateri interioare, care nu știam cum să le poziționăm și întotdeauna le găseam’, a arătat Cosmin Pop.
‘Niciodată n-am putut să mă opresc din a-mi dori să îndrăznesc cum îndrăznea Dionis, când nu era călugărul Dan (…). Eminescu a fost terapeutul emoțiilor, dorințelor, speranțelor, deznădejdilor noastre (…). Ceea ce trebuie să vedem aici nu este un artefact. Și sunt convins că în centrul universitarilor, de pasaj sau de carieră, acest artefact își va găsi, de fapt, simbolul lui real într-o lume în care populațiile încearcă să se profileze ca popoare, căutându-și argumente, de multe ori din domeniul absurdului, de a se legitima cu un trecut viabil. Noi îl avem sub nasul nostru acest trecut, avem toate argumentele, avem poziția din buletin și capitolul din CV la care nu știm de foarte multe ori să apelăm’, a spus proprietarul cufărului.
‘Suntem onorați și provocați totodată. E un prim pas spre a face mai mult și a câștiga încredere că putem să ieșim din zona aceea de timiditate a unui muzeu tânăr, așa cum este Muzeul Universității și cum sunt în general muzeele universităților din țară. Cum spuneam, un cufăr nu este un cufăr. Și cu siguranță că fiecare dintre noi îl admirăm, îl studiem în funcție de cunoștințe, curiozități și cred că multe sunt întrebările care sunt în jurul acestui obiect. L-am văzut ca o invitație spre lectură, spre redescoperirea lui Eminescu, pentru că, vă mărturisesc, nu l-am mai citit de mult. Vă întrebați de ce 5 februarie? Nimic nu e întâmplător. Astăzi este Ziua Cititului Împreună. Din 2010 există o astfel de zi dedicată lecturii și nu doar dedicată lecturii, ci dedicată cititului împreună între generații. Ziua se dorește a fi o invitație la lectură între tineri, între comunitate, de a încuraja lectura în comunitate, deci cufărul este catalizatorul pentru a-l reciti pe Eminescu’, a susținut Georgeta Fodor.
Profesorul Bogdan Rațiu de la Liceul UMFST Târgu Mureș a arătat că în această instituție de învățământ se încearcă să se creeze ‘o paradigmă a culturii firești’.
‘Să trăim firesc cultura și în momentul acesta trăim foarte aproape de un simbol, cultura se face prin simboluri și prin opere reprezentative. Ceea ce vă propunem astăzi este un exercițiu de lectură. Noi l-am făcut zilele trecute cu toată bucuria, deși versurile sunt profunde, așa cum îl știm pe Eminescu. Dar a fost un pariu pe care noi l-am pus, să știm să vorbim altfel despre Eminescu. În sensul în care iau ideea lui Petru Crețea din Testament, în care ni se spun niște lucruri clare nouă, ca profesori, și nouă celor care încercăm să construim cultura printre tineri și ea să rămână mereu vie’, a afirmat el.
În cadrul evenimentului, patru elevi ai Liceului UMFST au recitat din opera poetului, lângă cufărul care a fost martorul călătoriilor lui Mihai Eminescu.
Muzeul Universității „George Emil Palade” din Cetatea Medievală, Bulevardul Cetății, este deschis de luni până vineri între orele 14:00 – 17:00, iar sâmbăta și duminica între 12:00 – 17:00.
Dragoș Bardoși/foto: Sanda Vițelar
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.
Distribuie:

