La data de 5 februarie 1953 murea în închisoarea de la Sighet Iuliu Maniu, unul din cei mai redutabili oameni politici români.
Iuliu Maniu (n. 1873) s-a numărat printre cei care au construit România Mare. Şi-a început cariera politică în cadrul Partidul Naţional Român din Transilvania, a reprezentat interesele românilor ardeleni în Dieta de la Budapesta, iar în 1918 s-a numărat printre principalii organizatori ai Marii Adunări de la Alba Iulia, care a decis Unirea Transilvaniei cu România. Până în 1920, în calitate de preşedinte al Consiliului Dirigent, a coordonat integrarea administrativă a Transilvaniei în Regatul României.
În anii care au urmat Marii Uniri a fost lider al Partidului Naţional Ţărănist (1926-1933, 1937-1947), de trei ori preşedinte al Consiliului de Miniştri (1928-1930; 1930; 1932-1933), şi s-a aflat în zona marilor decizii politice care au construit România interbelică. Principial şi intransigent, s-a bazat mereu pe valorile democratice pe care le-a slujit până la sfârşit, bucurându-se de o largă susţinere populară. Ca om politic, nu a făcut compromisuri, ceea ce l-a transformat în vocea puternică a unei Opoziţii care a consolidat democraţia românească.
În ultimii săi ani de activitate politică (1945-1947) s-a opus instaurării regimului comunist în România. Au fost ani în care, pentru apărarea principiilor democratice tot mai lezate de politica Guvernului Petru Groza, liderul naţional-ţărănist a trimis sistematic memorii pentru a atrage atenţia asupra situaţiei din România. Un asemenea memoriu îi adresează la 23 august 1946 chiar lui Iosif Visarionovici Stalin, căruia îi solicită respectarea prevederilor Acordului de la Moscova şi asigurarea libertăţii „unei vieţi democratice şi de legalitate”.
În paralel a conştientizat opinia publică occidentală despre abuzurile cu care se confrunta societatea românească prin interviuri acordate unor ziare prestigioase, precum „New York Times”, „Herald Tribune” sau Agenţiei „Reuters”. A avut în această perioadă strânse contacte cu reprezentanţii Misiunilor diplomatice ale Marii Britanii şi S.U.A. la Bucureşti, fiind încredinţat la început că aceste state vor interveni pentra a salva democraţia românească. Sir Archibald Clark Kerr, ambasadorul britanic la Moscova, a recunoscut mai târziu cât de greu i-a fost să îl mintă pe Maniu când acesta l-a întrebat dacă abandonează România.
Pe plan intern, Iuliu Maniu a trimis numeroase memorii miniştrilor din Guvernul Groza, în care milita pentru respectarea libertăţilor democratice sau contesta rezultatele alegerilor din 1946, fraudate grav de Putere.
Deşi deţinea o avere modestă, aşa cum reiese dintr-o notă redactată de Serviciul Special de Informaţii în 1946, Maniu a fost ţinta unei puternice denigrări şi discreditări în presa vremii, ceea ce însă nu slăbit tenacitatea cu care s-a opus sistemului opresiv.
Într-unul dintre memoriile adresate ministrului de Interne, Iuliu Maniu relatează despre condiţiile de-a dreptul inumane în care peste 800 de lideri naţional-ţărănişti sunt deţinuţi în închisorile comuniste: „Se pare că se urmăreşte suprimarea lor prin foamete. La toate închisorile deţinuţii politici … dorm pe ciment fiindcă nu au paturi şi nici rogojini. Sunt plini de paraziţi, fiindcă nu li se dă nicio posibilitate de curăţenie… în camerele lor sunt obligaţi să-şi facă necesităţile în hârdăul care infectează aerul… Intelectualii, ofiţeri superiori, sunt bătuţi şi maltrataţi de către directorii închisorilor…”
Acest memoriu demonstrează că Iuliu Maniu ştia exact la ce se expune militând împotriva sistemului şi, cu toate acestea, el a continuat să lupte pentru democraţie.
A fost arestat în data de 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, alături de alţi lideri P.N.Ţ, printre care s-a numărat prietenul şi colaboratorul său apropiat, Ion Mihalache.
Timp de 6 ani, ultimii săi ani de viaţă, a cunoscut toate aceste privaţiuni şi umilinţele ca deţinut politic în închisoarea de la Sighet.
(sursa – facebook.com/Arhivele.Nationale.ale.Romaniei)
Ileana Sandu