Programul SuperLigii de fotbal, sezonul 2025-2026, a fost stabilit!

La sediul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) din Capitală a avut loc miercuri, 25 iunie, tragerea la sorți a calendarului competițional pentru SuperLiga de fotbal, ediția 2025-2026.

Conform tragerii, prima etapă a noului sezon este programată pentru weekendul 12-13 iulie și propune o serie de dueluri atractive, printre care se remarcă întâlnirile FCSB – AFC Hermannstadt și CFR Cluj – Unirea Slobozia. Nou-promovatele Metaloglobus București și AFK Csíkszereda vor avea parte de adversari puternici în debutul sezonului, urmând să întâlnească Universitatea Cluj, respectiv Dinamo București.

Programul complet al etapei 1:

  • UTA Arad – Universitatea Craiova
  • Metaloglobus București – U Cluj
  • Oțelul Galați – Petrolul Ploiești
  • FCSB – AFC Hermannstadt
  • FC Botoșani – Farul Constanța
  • CFR Cluj – Unirea Slobozia
  • FC Argeș – Rapid București
  • AFK Csíkszereda – Dinamo București

Sezonul promite dueluri spectaculoase și o luptă strânsă atât în partea superioară a clasamentului, cât și pentru evitarea retrogradării. Rămâne de văzut ce echipe vor confirma așteptările în startul campionatului.

(Sursa foto: lpf.ro)
Sorin Crăciun