Când voința învinge imposibilul: Târgumureșeanul Ovidiu Dîmbean, locul 3 la ultramaratonul extrem din Gobi

Târgumureșeanul Ovidiu Dîmbean a terminat pe locul 3 una dintre cele mai grele curse din lume – Ultramaratonul din Deșertul Gobi. Competiția face parte din seria 4 Deserts Ultramarathon Series.

Aproximativ 150 de atleți din întreaga lume s-au aliniat la startul competiției, care a durat 7 zile și a însumat 250 de kilometri, în condiții extreme. Pe parcursul primelor șase zile, alergătorii au fost nevoiți să poarte în spate rucsacul cu toate efectele necesare: hrană deshidratată, obiecte obligatorii – verificate zilnic de organizatori (busolă, oglindă, echipament sportiv, hrană, hidroliți etc.) și alte efecte personale. Rucsacul cântărea aproximativ 10 kilograme, ceea ce a făcut cursa și mai dificilă.

Sportivii au avut de înfruntat nu doar mediul ostil al deșertului, ci și condiții de viață extreme. De exemplu, nu au făcut duș pe parcursul celor 7 zile, primind seara apă doar pentru a-și prepara hrana deshidratată și pentru igiena de bază (spălatul pe dinți). Nu au primit altceva de mâncare decât ceea ce au transportat ei în rucsac, hrana fiind obligatoriu să asigure minimum 2000 de calorii pe zi. La fiecare 10 kilometri parcurși, sportivii primeau din partea organizatorilor 1,5 litri de apă. Ei dormeau, câte șase, în corturi puse la dispoziție de organizatori.

Performanța târgumureșeanului Ovidiu Dîmbean, în Deșertul Gobi – unul dintre cele mai puțin ospitaliere locuri de pe glob – este remarcabilă. Nu doar că niciun sportiv român nu a mai participat până acum la competiția 4 Deserts Ultramarathon Series, dar el a reușit să se claseze pe locul 3, surclasând sportivi experimentați din întreaga lume.

„Felicitări, Ovidiu Dîmbean! Ești un model extraordinar și o sursă de inspirație pentru fiecare dintre noi!”, i-au transmis colegii și prietenii din Asociația Mureș Runners.

Îl felicităm și noi, pe această cale, pe târgumureșeanul care a doborât bariere la care unii nici nu visează și credem cu tărie că este un exemplu demn de promovat pentru tinerele generații din întreaga țară.

CE ESTE „4 DESERTS”?

Seria 4 Deserts Ultramarathon este cea mai importantă competiție de alergare de anduranță din lume. Este o colecție unică de curse de clasă mondială, care se desfășoară pe parcursul a 7 zile și 250 de kilometri, în cele mai mari și mai neprimitoare deșerturi de pe planetă. Seria, desemnată din nou de revista TIME, în 2010, drept una dintre cele mai bune 10 competiții de anduranță din lume, include: Atacama Crossing în Chile; Gobi March în Mongolia; Namib Race în Namibia; The Last Desert în Antarctica.

Dragoș Bardoși