Adrian Armand Giurgea
De zeci de ani, în România, auzim întruna vorbindu-se despre nevoia de restructurare. Despre „reforme” şi despre „tăieri”. Despre tranziţie. Noi nu reuşim însă să ajungem nicăieri. Cred că suntem din categoria celor cărora le place mai mult drumul, chiar chinuitor, decât destinaţia. Şi chinul perpetuu. Un fel de autoflagelare continuă. Prin minciună. Pentru că altfel nu se explică cum, de 35 de ani, luminiţa de la capătul tunelului este tot acolo, iar noi tot aici. Ne-au luat-o toţi înainte, probabil se bronzează, iar noi orbecăim prin tunel. Sau, nici nu am intrat în el. Şi ne place. Ne place să ne dăm întruna la gioale în numele progresului. Fără a progresa însă. Iar guvernanţii, indiferent care ar fi ei, ne vând permanent aceleaşi gogoşi. La Târgu Mureş, spre exemplu, gogoşile au avut şi au permanent gust etnic.
Asta deşi oraşul este unul multicultural şi multietnic. E suficient ca o dată la patru ani să spui că ei sunt mai mulţi sau că ei sunt mai culţi şi… gata. Ca şi când ei şi ei nu ar trăi în acelaşi oraş, cu aceleaşi străzi şi cu aceleaşi neajunsuri. Iar aşa s-au tranzacţionat mereu voturile, cei câştigaţi fiind întruna politicienii care, deşi nu au făcut nimic notabil, s-au întors mereu pe scaunele aleşilor urbei, în semn de premiu parcă pentru neputinţa lor. Indiferent de etnie. La fel şi la nivel naţional. Aceleaşi găşti. Permanent. Chiar dacă au schimbat partidele sau numele partidelor. Chiar dacă au schimbat, uneori, interfaţa.
În esenţă, au rămas aceiaşi şi, permanent au vorbit despre nevoia de schimbare, de „reformă” şi de „restructurare”. Şi-au schimbat doar ei maşinile, casele şi locurile de vacanţă. Cei mulţi au rămas la fel, cu speranţa că vor atinge luminiţa de la capătul tunelului. Însă mereu politicienii au avut grijă să nu se întâmple, căci altfel riscau să se ardă, nu-i aşa?! Fie ei, fie cei ce i-au ales. Şi, uite aşa, au ales să mimeze permanent pericolul, schimbarea, nevoia de schimbare. Aşa se face că toţi miniştrii de la Educaţie, spre exemplu, au venit să schimbe, de la numărul de ore, la modul de finalizare a etapelor de şcolarizare, la numele materiilor. Dar niciodată n-au făcut schimbări esenţiale.
S-au jucat cu nervii copiilor şi al părinţilor, cu dascălii, astfel încât am ajuns la decredibilizarea celui mai respectat sistem laic al ţării, dascălul fiind astăzi ceea ce vedem cu toţii că este, un funcţionar pe care societatea nu mai vrea să dea nici doi bani. Ajunge un ban şi îl pune la colţ… Şi au restructurat politicienii şcolile… În numele eficienţei. Au îndepărtat dascălul de comunitate şi au depersonalizat sistemul în care dascălul era mereu un far călăuzitor. Probabil estompa lumina de la capătul tunelului… Dar, în numele eficientizării au reuşit. Să strice şcoala şi să reducă şansele copiilor la educaţie.
Apoi au dat bani pentru a-i ajuta pe copii să meargă la şcolile tot mai îndepărtate. Le-au zis burse… Acum le taie. E prea scump să educi copiii. E nevoie de eficientizare. Să strângem cureaua. Şi cui nu-i place să-şi vadă de treabă. Doar învăţământul e gratuit, nu?! Şi obligatoriu! Aşa că, dacă nu scoţi bani din piatră seacă să îţi trimiţi copilul la şcoală, venim noi, Statul, şi te punem la lucru. Pe gratis. Pentru ţară… Apoi, au redus posturile de poliţişti. Pentru eficientizare. Au pus poliţiştii „să patruleze” zeci de kilometri pentru că nu erau bune posturile de Poliţie din comune. Erau prea mulţi poliţişti şi nu se întâmpla nimic, nu? Acum se întâmplă. Mor oameni. Sunt drame.
Vezi cazul de la Miheşu de Câmpie, sau atacurile clanurilor de la Reghin sau bătăile aplicate în plin centru copiilor la Târgu Mureş… Din maşinile de Poliţie afli, intervii, însă nu ştii ce se întâmplă şi ce se pregăteşte în proximitate. Nu faci prevenţie. Dar nu contează. Unii s-au lăudat că au tăiat. Oricum, „poliţiştii burtoşi” erau plătiţi degeaba, nu?! Asta este imaginea ce v-a fost servită întruna de politruci… Dar nu s-au oprit aici şi nu se vor opri. Pentru eficientizare, căci, ineficienţi cum suntem riscăm să nu mai vedem luminiţa de la capătul tunelului… Şi, în aceeaşi logică, au decimat şi sistemul de sănătate publică. Au desfiinţat spitale. Au păstrat ceva „centre de sănătate”. Cică pentru a reduce cheltuielile.
Şi ne-au cerut tuturor să ne îngrămădim în spitalele din oraşele mai mari, dacă nu cumva chiar în spitalele din municipiul reşedinţă de judeţ. Şi s-au lăudat că aşa au făcut economie la buget. Dar au pus oamenii pe drumuri. Sau, adesea, i-au dus la spitale pe bani. Uneori bani grei. Tot de la buget. Pentru că maşinile SMURD sau elicopterul consumă şi ele. Nu vorbesc despre Ambulanţă, căci acolo e altă poveste… Dacă ar fi rămas deschise unităţile închise pentru „eficientizare”, banii mergeau pe plata medicilor şi a asistentelor. Dar, aşa e, erau exclusiv de la buget, exclusiv din CASS.
Acum, plăteşte şi pacientul, şi Statul… Nu contează dacă pacientul mai scapă sau nu. Nu contează nici că am redus numărul de posturi de medici. Am făcut reduceri. Şi am arătat că „suntem mai eficienţi”. Unii au strigat în zadar că au rămas zone întregi neacoperite cu medici. Şi, dacă n-ai suport de specialitate… nici medicina de familie nu e atractivă acolo… Altfel spus, mii de posturi de medicină de familie nu sunt atractive pentru tinerii rezidenţi… De fapt, pentru nimeni… Şi, cum nu sunt ocupate, Statul face în continuare economii. Iar acolo se moare… Se moare însă şi în centrele mari.
Nu, nu din vina medicilor, ci, uneori, din prea marea aglomerare de cazuri… Cineva însă acum a dispus să se traseze o nouă linie: prea multe paturi de spital, iar cifrele arată că gradul de ocupare a acestora prin spitalizare este mic. Cifre seci. Fără explicaţii. Doar pentru manipulare.
Şi aş putea continua cu exemple de „eficientizare”. Niciodată însă nu s-a făcut ceea s-ar fi impus. Nu s-a redus numărul politicienilor care ne reprezintă. S-au umflat cifrele statistice pentru a se păstra aceleaşi cifre. În consiliile locale, judeţene sau în Parlament. Cică voi, cei mulţi, vreţi să se taie, căci sunteţi nemulţumiţi, dar nu se taie numărul aleşilor.
Nu se taie numărul consilierilor personali ai primarilor şi viceprimarilor. Nu se taie numărul subprefecţilor sau al viceprimarilor şi, nu mai vorbim despre numărul parlamentarilor. Cum, doamne fereşte, nu vorbim şi nu tăiem amantele, fraţii, nepoţii, copiii şi prietenii din Consiliile de Administraţie ale societăţilor poporului, căci de acolo pică „banul gros”. Şi, pentru că mereu avem nevoie de teme de campanie, nu se umblă la organizarea administrativ-teritorială a României.
Da, din cauza ungurilor, că vor Ardealul. Şi, uite aşa, avem cu ce ne umple timpul, ne scoatem ochii unii altora de dragul politicienilor care, an de an, nu fac altceva decât să ne promită progresul exploatând poveştile pe care le-au sădit ei şi cei din găştile lor pentru a ne lăsa impresia că fac ceva în folosul poporului. Suntem parcă blestemaţi să trăim perpetuu sub vraja acelui „Mircea, fă-te că lucrezi” din decembrie 1989. Părerea mea.