UMFST. De ce să alegi Masteratul „Istorie și turism cultural”

Patrimoniul cultural, material și imaterial, nu este doar memorie, ci o resursă strategică. La Facultatea de Științe și Litere din cadrul Universitatății de Medicină, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, masteratul „Istorie și turism cultural” te pregătește să îl valorifici în mod profesionist, creativ și sustenabil.

„Acest program îți oferă: competențe solide de analiză istorică și interpretare culturală, cunoștințe de management, legislație și comunicare în domeniul patrimoniului și  pregătire aplicată pentru lucrul în muzee, biblioteci, galerii, centre culturale, ONG-uri sau agenții de turism cultural

Vei învăța cum să identifici și să promovezi valorile culturale regionale, naționale și europene, dar și cum să construiești experiențe turistice relevante pentru un nou profil de turist: educat, conștient, implicat.

Programul este ideal pentru cei care doresc o carieră la intersecția dintre istorie, cultură, educație și dezvoltare durabilă” a  menționat Aurel Lazăr jr, cadru didactic UMFST, Facultatea de Științe și Litere Petru Maior, Departamentul de Științe și Litere 1.

Înscrierile se fac în perioada 16–22 iulie 2025