Târgu Mureș găzduiește Basketball Summer League: două săptămâni de spectacol sportiv în Parcul Municipal!

Parcul Municipal din Târgu Mureș este, în aceste zile, punctul central al baschetului juvenil din România. Aici are loc Basketball Summer League, o competiție dedicată categoriilor de vârstă U14 și U16, care aduce laolaltă echipe din întreaga țară. Timp de două săptămâni, tinerii baschetbaliști vor transforma orașul într-o adevărată capitală a sportului cu mingea la coș. Evenimentul atinge un punct culminant vineri, 19 iulie, când de la ora 15:30 va avea loc Streetball Challenge – ediția Open Seniori, o competiție dedicată jucătorilor de top din această disciplină. Organizatorii promit meciuri spectaculoase, fair-play și o atmosferă de neuitat pentru iubitorii sportului.

Sorin Crăciun