Adrian Armand Giurgea
Deşi astăzi este abia 1 august, zilele trecute arătau ca şi cum, cel puţin la Târgu Mureş, a fost deja celebra sărbătoare a Schimbării la Faţă. Miroase a toamnă. Şi a neputinţă. Politic e lâncezeală, iar civic e deja putregai. Parcă nimic nu se mişcă şi „marile” schimbări se produc cu atât de mare lentoare încât te întrebi: bine, dacă UDMR şi Soos Zoltan sunt una, în idei şi proiecte, de ce totul se mişcă atât de încet? Şi aş pune la cale o formă petiţionară pentru a forţa lucrurile.
Dar nu ai cu cine! Cum nu s-a trezit nimeni 20 de ani să ceară schimbare, de ce ar cere-o acum?! Doar vremea parcă se grăbeşte. Căci vremurile sunt aceleaşi. Vă amintiţi? PSD se ducea în faţa instanţelor de judecată să-l apere pe un mare mahăr. În marş. De mână. Pentru unul de prin Moldova. I-am şi uitat numele. Ei nu. Apoi, a venit rândul susţinătorilor lui Gigi. Cum care? Gigi Becali.
Au protestat când acesta a fost arestat şi au preluat chiar sintagma „Free Gigi” de la nişte şmecheri care au vrut să-şi facă jocul transmiţând un mesaj subliminal pentru liberalizarea marijuanei unui popor mult prea puţin cunoscător al marilor subtilităţi, dar deschis mereu să preia englezismele drept modele de supravieţuire.
Da, erau şi atunci, aşa cum sunt şi acum suveranişti, doar liderii erau alţii… Iar acum, în preajma momentului în care vom afla dacă procurorii cer prelungirea măsurilor preventive în cazul primarului de Târgu Mureş, UDMR a pornit propria petiţie. Azi nu se mai merge în masă la Instanţă. Nici nu se procedează pe tipicul suveranist cu malaci care să impresioneze Justiţia.
Se adună semnături. Oarecum garanţii ale poporului supus care îşi vrea alesul înapoi. Şi girează pentru el. Dar asta mai este Justiţie?! Atunci să strângem toţi semnături petru fiecare, să ne dăm cuvântul că vom lucra la temelia fiecărui suspect, căci fiecare este „alesul” cuiva, nu?
Şi să hotărâm singuri dacă trebuie sau nu să plătească unul sau altul. Fără Justiţie. Fără procurori. Fără judecători. Pentru că noi am ales. Şi noi ştim ce vrem. Să facem Justiţie prin petiţie. Şi, de ce nu, să schimbăm sistemul şi să voteze poporul.
Pentru că poporul ştie întotdeauna mai bine, aşa spun speriaţii vremurilor de astăzi, nu?! Din păcate, în punctul acesta am ajuns şi nu pot trece peste asta fără a trage semnalul de alarmă! Căci dacă pui presiune în acest fel, nu faci decât să dai în continuare la temelie Statului de Drept. Ştiu, în cazul UDMR miza e mare, iar tăcerea de la început trebuie cumva echilibrată.
Căci părea că a uitat pur şi simplu de primarul independent şi că îi place să pătreze comanda prin viceprimarul cu atribuţii de primar. Dar o prelungire a măsurii preventive a controlului judiciar pentru încă 60 de zile ar putea duce la alegeri anticipate.
Bine, ar fi o soluţie susţinerea aceluiaşi candidat, căci nu avem o condamnare şi nici interdicţia de a candida, în cazul actualului edil, dacă se va ajunge acolo, însă treaba este mult mai complicată de atât. Pentru că UDMR ar fi între ciocan şi nicovală. Căci oraşul e sumbru. Trist. Şi nu pentru că edilul nu poate intra în Primărie.
Ci pentru că pare încremenit în neputinţă. Iar petiţiile ar trebui să aibă altă formă şi altă ţintă. Nu presarea Justiţiei în direcţia pe care o vrea UDMR azi. Sunt multe direcţii în care ar trebui aruncat cu petiţii. Dar acestea întârzie să apară sau nu au susţinere populară. Pentru că poporul nu este interesat decât de propria-i chiverniseală.
Sorry, dar ăsta este adevărul. Bunul comun şi interesul comun nu există. Au fost şi sunt atâtea persoane cu măsuri preventive care încă nu au fost trimise în judecată sau altele care sunt judecate şi rejudecate de ani întregi pentru că legile au fost făcute prost sau se modifică prost cu o atât de mare repeziciune încât ameţeşti, dar nimeni nu le cere politicienilor legi clare şi simple. Şi nici nu se fac petiţii. Celeritatea soluţionării problemelor este o poveste.
Perpetuă. Şi ar merita, aşa este, petiţionare. Justeţea petiţionării în aceste cazuri este incontestabilă. Spre exemplu, dacă ai dat autorizaţie uneia din cele mai puternice companii să schimbe o ţeavă pe o distanţă de câteva sute de metri şi, după trei săptămâni încă problema nu a fost rezolvată, de ce nu facem o petiţie? Unde sunt conducătorii urbei?
Bine, Soos Zoltan ştim că e interzis, dar sunt toţi ceilalţi… În cât timp bagi în pământ o ţeavă şi pui pişcoturile înapoi pe trotuar când e vorba de cea mai mare companie din oraş? Chiar ai nevoie de luni întregi? Da, pentru că noi petiţionăm instanţele şi parchetele să ne lase alesul la muncă, nu avem vreme de problemele reale.
Nu ne interesează nici urşii, nici lipsa apei, nici praful… Doar ştim, la final, se pune batista pe ţambal şi se alege praful de tot. Nimeni nu mai ştie dacă am făcut ceva sau nu. Rămâne doar numele alesului. Aşa cum despre Dorin Florea se va şti că a fost primarul român cu cel mai lung mandat în fruntea oraşului, fără nimic altceva concret… Soos Zoltan este UDMR.
Indiferent de soluţia finală din punct de vedere juridic. Dacă se ridică controlul judiciar, UDMR câştigă. Dacă nu se ridică, UDMR câştigă. Aţi văzut undeva oraşul în această ecuaţie? Din păcate… nu. Dar, să nu credeţi că aici e vorba despre UDMR.
Azi e vorba despre UDMR. Pentru că, dacă ar fi un alt partid în aceeaşi situaţie, cu un altul „de-al lor”, ar fi la fel. Pentru că masele nu au vreme de petiţii juste. Li se vinde aproape mereu şi constant câte o miză îmbrăcată frumos pentru a crede că este miza lor. O adoptă şi o duc la epuizare. Aşa a fost şi cu „Free Gigi” în România. Şi? Cu ce s-au ales în viaţă?, vorba cântecului… Cu aceeaşi poziţie a revoluţiei din decembrie 1989: „Mircea, fă-te că lucrezi”…
Afară aud un muncitor cum dă la lopată. Utilajul mecanizat care ar trebui să grăbească treaba, tace. Contractul e în derulare, conducta de gaz va fi introdusă în pământ, încet, ardeleneşte, iar pişcoturile vor fi puse la loc.
În unele zone sunt puse deja şi poţi vedea cu ochiul liber „dâlmuţele”. Nu contează. Nimeni nu va petiţiona pe nimeni. Autorizaţie există. Scuze scrise pe un petic de hârtie lipit pe geamul de la intrarea în scara blocului există.
Atunci, ce mai vrem?! De astăzi avem şi TVA de 21%, deşi preşedintele a dat în scris că în aceşti cinci ani ai săi nu se va întâmpla asta… Minciunile frumoasă câştigă întotdeauna. Mai ales dacă sunt puse pe rănile unui popor căruia îi place să se autoflageleze. Părerea mea.