Dacă pentru multe tipuri de facultăți este în regulă să înveți pe ultima sută de metri înaintea unui examen, ei bine, la Medicină lucrurile stau altfel. Volumul de studiu este mare și complex și cere toată atenția studentului, prin urmare, amânarea sau procrastinarea nu funcționează deloc în acest caz. Perseverența și ambiția unui student la Medicină reprezintă exemple inspiratoare de determinare, muncă susținută și pasiune pentru domeniul medical. Aceste calități, combinate, îl ajută pe nu doar să atingă succesul academic, ci să devină un profesionist dedicat, cu potențial de lider în domeniul sănătății. Ioan Vladimir a absolvit Facultatea de Medicină-linia română, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie, Târgu Mureș, cu media 9,48. A fost motivat și dispus să-și exerseze abilitățile și să se perfecționeze în domeniul ales.

-Pentru început te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine, pentru a te cunoaște cititorii ziarului Cuvântul Liber.
-Mă numesc Ioan Vladimir, am 24 de ani, și sunt născut în Roman, Neamț. Pasiuni în afara medicinii ar fi artele marțiale -am practicat Qwan Khi Dao de la 8 ani, am participat la două competiții europene – la ultima, din 2015, obținând locul 3, am ajuns la centura neagră cu 1 Dang, înotul, fotbalul și literatura beletristică.
-Ce te-a determinat să urmezi Medicina Generală?
Încă din clasa a VII-a, în contextul olimpiadei la biologie, cochetam cu ideea de a face medicină. Ulterior, cu rezultatele de la chimie din liceu, mi-am consolidat această idee și chiar a devenit o realitate datorită clasării în primii 10 la admitere. Au fost mici semne pe care le-am luat ca atare și mi-am zis că acesta este drumul meu, cu toate că nu știam pe deplin ce mă așteaptă.
-Ce sacrificii implică pentru a deveni șef de promoție?
-Implică destule sacrificii de ordin social și mental care trebuie să vină la pachet cu o dedicație de a face ceea ce poți cât mai aproape de perfect posibil. Nu mi-am propus să devin șef de promoție. Am încercat să iau fiecare examen în parte și să dau tot ce pot, astfel încât la final să fiu mulțumit de munca pe care am depus-o.
-Ce planuri de viitor ai?
-În principiu, mi-ar plăcea să practic medicina în România, aș urma școala doctorală și mi-aș dori să găsesc un loc unde, prin munca mea, să știu că fac o diferență în bine. În același timp, sunt deschis și la posibilitatea de a face stagii în străinătate pentru a vedea, a învăța și a fi la zi cu ultimele tehnici și noțiuni apărute.
-Ce profesori ți-au intrat în suflet și simți nevoia să le mulțumești
-Cadrele didactice au fost și sunt un model care ne-a împins să ne spunem involuntar în gând “Așa aș vrea să devin și eu”. Fiecare student sigur are modelul lui, iar când am menționat acest aspect în cadrul discursului de la festivitate, am spus-o cu gândul la conferențiar universitar doctor Budin Corina Eugenia. Sper să lucrez la fel de bine cu dumneaei în continuare. Mi-a fost un model de medic, dar și de om.
-Cine te-a încurajat în toți anii de facultate?
-În acești ani, părinții care mi-au fost piatra de temelie și prietenii care au devenit în mod natural o familie extinsă, au reprezentat un sprijin necondiționat și un motiv de încurajare constantă. A contat foarte mult să-i am în jurul meu.
-Povestește-mi o amintire plăcută ca student.
-Din fericire sunt multe amintiri plăcute, dar una dintre cele mai timpurii ar fi examenul de oase din cadrul Disciplinei de Anatomie. A fost primul 10, dar pe cât de stresant a fost la început, retrospectiv privind, a devenit ușor în comparație cu alte examene date ulterior.
-Ai un motto preferat?
-De la artele marțiale mi-am însușit sintagma ”Drumul e lung, rădăcinile sunt amare, dar fructele sunt dulci”. M-a ajutat să văd luminița de la căpătul tunelului și să-mi continui eforturile pentru că la un moment dat o să simt și gustul dulce al fructelor.


