Adevărul este cea mai bună armă împotriva manipulării şi propagandei

Adrian Giurgiu, deputat USR de Mureş

În timp ce Europa îşi uneşte forţele pentru a opri războiul declanşat de Rusia, propaganda Kremlinului îşi face loc printre cruci şi morminte.

În România există mai multe cimitire şi monumente dedicate soldaţilor sovietici căzuţi în al Doilea Război Mondial.

Recent, la Cimitirul Eternitatea din Iaşi, s-a înălţat steagul Rusiei. Mai mulţi rusofili s-au adunat, alături de Vladimir Lipaev, ambasadorul Federaţiei Ruse în România, să discute despre „denazificarea” Ucrainei, o retorică utilizată de Moscova pentru a justifica invazia militară.

Avem un astfel de cimitir şi la Sighişoara. Anul trecut, Ambasada Rusiei trimitea către administraţia locală cererea de a ilumina mai mai bine monumentele „eroilor sovietici” din centrul oraşului. Desigur, din banii sighişorenilor.

Fostul locotenent-colonel Alexandru Teodoreanu se luptă de peste 10 ani cu autorităţile pentru a arăta adevărul: în 1944, la Sighişoara nu mai erau trupe germane. Sovieticii nu au „eliberat” nimic.

În plus, există dovezi că „eroii” îngropaţi acolo au murit din alte cauze, nu în lupte, iar printre ei se află şi militari NKVD care, în timpul ocupaţiei, au violat şi torturat localnici.

De ani de zile, propaganda rusă şi-a picurat veninul în minţile românilor, prezentând agresorul drept victimă şi redefinind eroii.

Îmi amintesc că am rămas şocat atunci când am vizitat ultima dată acest cimitir. Pe monument era o coroană care purta mesajul „Slavă marelui Putin”.

Cum e posibil ca memoria localnicilor batjocoriţi şi umiliţi să fie ştearsă şi, în 2025, din bani publici, să întreţinem simboluri sovietice cu rol propagandistic?

Colegii mei, consilierii locali USR-PMP Volker Reiter, Andrei Călugăr şi Calin Stupariu, au depus un proiect de hotărâre pentru instalarea, la intrarea în cimitirul sovietic, a unui panou informativ care să spună adevărul despre activitatea armatei roşii la Sighişoara.

Scopul este prezentarea corectă şi documentată a evenimentelor din toamna şi iarna anului 1944, pe baza documentelor oficiale, cercetărilor istorice şi mărturiilor păstrate în Arhivele Naţionale.

Este esenţial ca sighişorenii şi vizitatorii să cunoască:

– contextul real al ocupării oraşului de trupele sovietice;

– caracterul controversat al monumentelor şi inscripţiilor;

– abuzurile şi victimele civile din fostul judeţ Târnava Mare.

Ştiu că această iniţiativă a USR Sighişoara este importantă pentru comunitate şi sper să primească susţinerea necesară din partea Consiliului Local.