„Secretariatul General al Guvernului a transmis astăzi către Agenția Națională pentru Sport aprobarea privind fondurile necesare demarării primelor achiziții în vederea reabilitării Sălii Polivalente din Târgu Mureș”, a declarat, cu puțin timp în urmă, deputata Dumitrița Gliga.
Ea a precizat că primele achiziții necesare, conform proiectului finanțat din fonduri europene, sunt: servicii de consultanță pentru implementare; servicii de promovare/publicitate (sau desemnarea unei persoane care se va ocupa de tot ce ține de publicitatea proiectului); servicii de audit financiar pe tot parcursul proiectului; servicii de diriginție de șantier; servicii de proiectare (PT).
„În 18 iunie, la ADR Centru, s-a semnat contractul pentru reabilitarea/eficientizarea energetică a Sălii Sporturilor din Târgu Mureș, din fonduri europene. Proiectul a fost obținut pe Prioritatea de investiții 3. O regiune cu comunități prietenoase cu mediul, Acțiunea 3.2 – Eficiența energetică în clădiri publice”, a mai menționat deputata PSD de Mureș. Valoarea totală a investiției este de 56.791.725,52 lei.
Dumitrița Gliga: „Alături de dl. Thomas Moldovan, subsecretar de stat la Agenția Națională pentru Sport, am urmărit demersurile necesare accesării acestor fonduri, datorită istoricului și importanței în dezvoltarea, în plan sportiv, la nivel național și internațional, a municipiului Târgu Mureș. Investiția va presupune reabilitarea acoperișului, montarea de panouri fotovoltaice pentru a asigura un grad mare de independență energetică, refacerea integrală a instalației electrice, geamuri noi, schimbarea centralei termice, renovare exterioară.”
Sala Sporturilor din Tg. Mureș a fost proiectată de arhitectul Szilveszter Andras, fost baschetbalist, și dată în folosință în 1978, fiind cea mai modernă din țară la acea vreme, cu o capacitate de 2.000 de locuri.
Construcția a durat 3 ani, fiind finanțată de fostul CNEFS, actuala ANS. Pardoseala elastică, unică în România – confecționată din molid de rezonanță, uscat și fără noduri – provine de la Fabrica de Instrumente Muzicale din Reghin.
Andrei Roman

