de Mugurel Pușcaș
Pastel de toamnă dulce-amăruie,
Frunze-arămii se scutură alin,
Îngemănaţi plâng sâmburii-n gutuie,
Mustu-n butoi dospește-n strop de vin.
Troiţa veche de pe ulicioară
Stă-nfiptă-n veşnicia ei de lut,
Suflete blânde tainic o-nconjoară,
Veghează din celestul absolut.
Dorul de aripi dragi, demult plecate,
Mă răscoleşte nemilos, profund,
Roua pe mirişti bob cu bob desparte
Iarbă gălbuie cândva-n verde-crud.
Iremediabil, anii din clepsidră
Se scurg constant cu-al trecerii vălug,
Nu se întorc, în a tăcerii hidră
Se arde clipa pe al vremii rug.
Suntem doar frunze pe poteca vieţii,
E drumul providenţă, dar abstrus,
Clorofilăm din zorii dimineţii,
Spre a cădea-n autumnal apus.
Hai să zâmbim! Florar nu e departe!
Vom înfrunzi-n vernale feerii,
Păşi-vom luzi în viaţă, dinspre moarte,
Uitând de ale toamnei elegii.