Cora Fodor, critic de artă
Treptat, de-a lungul creaţiei, paleta artistului Nicolae Grigorescu (1838–1907) se destinde şi rămân nuanţele calde, serene. Ţărani, care cu boi, ciobănaşi, ţărăncuţe, alcătuiesc tipologii şi respectiv marea serie de teme caracteristic româneşti care vor face ulterior mulţi epigoni. Prin ele, Grigorescu devine emblemă a spiritualităţii româneşti.
Dintr-o perioadă de creaţie aproape finală, Fata cu ulcior (ulei pe lemn, 1901) redă un personaj tipic grigorescian: uşor idealizată, longilină, optimistă, cu un surâs vag întrezărit. Roşul mărgelelor de la gât devine laitmotiv al personajelor feminine grigoresciene. Ţărăncuţa e inserată firesc în peisajul colinar, solar, de vară, cadru folosit preferenţial în pânzele sale. Cărarea colbuită, plasată oblic şi pata de cer albastru din colţul pânzei conferă profunzime imaginii. Întreaga compoziţie, simetrică, gândită pe verticală, e inundată de lumina care degajă acalmie.