de Mugurel Puşcaş
Peste oraş se-aşază prima brumă,
Anii trecuţi îmi răscolesc prin oase,
Burgul păleşte năclăit cu humă
Sub ploile prodige, reci şi joase.
Din zori de ziuă supărat e cerul
Împovărându-mi inima şi gândul,
Mă simt bătrân şi coroziv ca fierul,
Stă voioşia aşteptându-şi rândul.
E prima brumă, uit uşor de ploaie,
Pădurea arămie-n strai de nuntă
Alină ale timpului şuvoaie
Spre vârsta glacială şi căruntă.
Din elegia toamnei ce înfige
Veştede ace, mohorâte gânduri,
Alean de plumb în suflet se prelinge…
(E cazul să închei aceste rânduri ).