Tinerele de la ASA Târgu Mureș scriu istorie: victorie cu sufletul la Bihor!

Echipa feminină ASA Târgu Mureș, alcătuită în mare parte din adolescente cu vârste între 15 și 19 ani, a obținut sâmbătă, 5 octombrie, o victorie impresionantă în deplasare, scor 2-1, în fața formației Athletic CS United Bihor, într-un meci din etapa a 4-a a Ligii 2 Feminin, Seria 2.

Succesul este cu atât mai remarcabil cu cât tinerele jucătoare au gestionat cu maturitate o partidă dificilă, demonstrând ambiție, caracter și o dorință reală de afirmare în fotbalul românesc.

„Fetele acestea trăiesc fotbalul cu o pasiune rară!”

Antrenorul principal al echipei, Cristian Duran, a vorbit cu emoție, pentru Cuvântul Liber, despre performanța elevelor sale:

„Pentru multe dintre aceste fete, fotbalul nu e doar un sport, e o promisiune. Au intrat pe teren cu emoții, dar și cu o inimă uriașă. Să câștigi în deplasare, împotriva unei echipe puternice, la 15-17 ani, înseamnă curaj și caracter. Sunt mândru de ele și de modul în care reprezintă orașul. Noi nu avem doar o echipă, avem un viitor care prinde contur meci după meci.”

Victoria de la Oradea aduce un plus de încredere formației mureșene înaintea unui nou test important.

În etapa următoare, ASA Târgu Mureș va primi vizita formației Campionii Fotbal Club Argeș, duminică, 12 octombrie, de la ora 11.00, pe terenul de la Academia de Sport Mureșul (Complex Weekend) din Târgu Mureș.

Sorin Crăciun