Spectacolele elevilor de la Arte ies la public

Elevii secției de Arta Actorului a Colegiului Național de Artă au avut două întâlniri cu publicul în luna ianuarie, prin intermediul a două examene concepute de la începutul anului școlar până în prezent. Ambele vizionări au fost găzduite de Teatrul Scena din Cetatea Medievală.

Spectacolele au fost jucate la teatrul Scena

Primii au fost elevii clasei a X-a, cu spectacolul „Săniuța – Christmas Edition”, un spectacol construit pe un text scris chiar de unul dintre elevi, Adrian Fodor. Distribuția a fost alcătuită din: Ianis Pancu, Adrian Fodor, Forrer Benjamin, Suliman Cătălina, Cătană Sofia, Lazăr Alexandra, Vodă Codrin, Cosman Cătălin și Chirteș Alexandra. Spectacolul a avut loc în data de 22 ianuarie 2026, de la ora 18:00. Este un spectacol meditativ asupra perioadei sărbătorilor de iarnă, îmbrăcat într-o comedie cu bun gust.

Cel de-al doilea spectacol a fost jucat de elevii clasei a XII-a și se intitulează „Aleea Soarelui”. Spectacolul are la bază textul cu același nume scris de Gabriel Pintilei, un text plin de emoție, scris cu și pentru adolescenți. În distribuția spectacolului îi regăsim pe: Nicoară Alexandru, Obreja Verona, Troncotă Raluca, Nichita Davis, Bălcescu Ilinca, Hili Denisa, Suci Luca, Adrian Murariu și Ariana Piculeață, care a venit în sprijinul colegilor de clasa a XII-a, fiind cu un an mai mică. Spectacolul s-a jucat în data de 30 ianuarie 2026, începând cu ora 18:00.

Ambele spectacole vor mai fi jucate în luna februarie, pentru cei care doresc să le vizioneze, iar niciunul dintre ele nu ar fi luat formă și nu ar fi existat fără profesorul coordonator, Laurențiu Blaga.

Adrian Murariu

Citeşte şi: