Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” își deschide porțile pentru viitorii elevi și părinții acestora, invitând comunitatea locală să descopere un mediu educațional prietenos, sigur și modern, în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”.
Evenimentul le oferă copiilor ocazia de a participa la activități interactive și momente de învățare prin joc, special pregătite pentru a transforma prima întâlnire cu școala într-o experiență plăcută. Vizitarea sălilor de clasă și a celorlalte spații educaționale, precum și surprizele pregătite de organizatori, vor completa atmosfera.
Părinții vor putea sta de vorbă cu cadrele didactice și conducerea unității de învățământ, pentru a afla informații detaliate despre oferta educațională, activitățile extracurriculare și valorile care stau la baza actului educațional.
Reprezentanții școlii îi încurajează pe toți cei interesați să consulte afișul oficial pentru detalii privind data, ora și locația desfășurării evenimentului.
Diana Cărburean

