Podium european pentru Speed Club MS la ediția aniversară a Cupei Jász!

În weekendul trecut a avut loc cea de-a zecea ediție a Cupei Internaționale Jász din Jászberény, competiție de patinaj viteză pe pistă scurtă care a reunit sportivi din mai multe cluburi din Transilvania. Speed Club MS – Urșii Polari din Târgu Mureș a fost reprezentat de frații Kun, care au obținut rezultate remarcabile.

Kun Dániel, la categoria celor mai mici, băieți G, a încheiat competiția pe locul 3 la general, după două clasări pe locul trei și una pe locul doi. Tot pe locul 3 s-a clasat și Kun László, aflat la debut în grupa băieților D, reușind două locuri trei și un loc doi într-un pluton puternic, cu adversari de nivel european.

Kun Petra, în categoria fetelor E, aflată în primul an în această grupă, a terminat pe locul 7 într-una dintre cele mai numeroase categorii, iar în proba de 500 de metri a ocupat locul 5 din 26 de participante.

Debutul într-o categorie presupune adesea confruntarea cu sportivi cu până la doi ani mai mari, ceea ce face ca aceste rezultate să fie cu atât mai valoroase. Potrivit antrenorului, performanțele peste așteptări confirmă talentul tinerilor patinatori și arată că Târgu Mureș revine, pas cu pas, pe harta europeană a patinajului viteză.

Pregătirile continuă în forță la Patinoarul Mureș, unde și alți membri ai echipei se antrenează intens pentru următoarele competiții.

(Sursa foto: Speed Club MS)

Sorin Crăciun

Citește și,