Sunt cărţi care aparţin trecutului şi cărţi care, de fiecare dată când le redeschidem ne aşteaptă în prezent.
Ora 25, romanul lui Virgil Gheorghiu apărut în anul 1949 face parte din a doua categorie. Nu pentru că ar vorbi despre război sau ideologii, ci pentru că vorbeşte despre om atunci când omul nu mai contează. În Ora 25, tragedia nu vine din cruzime directă, ci din funcţionarea impecabilă a mecanismelor. Totul este legal, justificat, ordonat. Nedreptatea are parafă iar adevărul devine o rubrică bifată.
Citită astăzi, cartea lui Gheorghiu trimite inevitabil la lumea lui Kafka, unde procesul nu se termină niciodată, şi la universul lui Camus, unde absurdul devine rutină. La Gheorghiu însă, absurdul este administrativ: omul este redus la fişă, la categorie, la număr. Este greu să nu recunoaştem ceva familiar în această lume. Instituţii care nu greşesc pentru că nu gândesc. Răspunsuri standard la întrebări incomode. Proceduri care înlocuiesc dialogul şi dosare care iau locul omului.
Ora 25 nu este o carte despre trecut, este o carte despre momentul în care omul ajunge prea târziu pentru a fi apărat de umanitate. Ora în care sistemele funcţionează perfect, iar sufletul nu mai intră în atribuţii.
Într-o Românie care seamănă din ce în ce mai mult cu o lume kafkiană cu accente de absurd camusian, lectura acestui roman nu este un exerciţiu cultural, ci unul de luciditate. Biblioteca, spaţiu al memoriei şi al reflecţiei are datoria de a păstra şi de a reaminti aceste cărţi incomode. Ele nu oferă soluţii, dar pun întrebări iar, uneori, acesta este ultimul gest civic posibil .
Când un actor precum Anthony Quinn alege să-l interpreteze pe Johann Moritz (personajul principal al romanului), nu asistăm doar la o ecranizare, ci la o recunoaştere. Romanul care a stat la baza acestei alegeri rămâne o lectură pe care o recomandăm fără rezerve!
Biblioteca Municipală „Zaharia Boiu”, Sighişoara
Citește și