Pe 18 februarie, judecătorii Curții Constituționale a României au decis, după cinci amânări, că reforma privind pensiile magistraţilor este constituţională, și au respins sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă judecătorii spun că decizia CCR e nedreaptă, dar așteaptă și o reacție a Curții Europene, în general celelalte categorii sociele salută justețea acestei decizii a Curții.
Avocații îi contazic pe magistrați
Potrivit Radiomureș, vicepreședintele Tribunalului Mureș, judecătorul Alexandru Alexa afirmă că e o decizie nedreaptă, dar pe care o vor respecta. El susține că profesia e foarte solicitantă, adică după ce devii judecător sau procuror, viața ta de familie și celelalte aspecte vor rămâne în stand-by: ”Acum vom apela, cel mai probabil, la instanțele europene, la CJUE, să vedem dacă sunt în acord cu normele europene, dar până atunci nu vom face rabat în niciun fel la calitate.
E o chestiune de previzibilitate, în momentul în care ai intrat în profesie, ți s-a spus că tragi cât de tare poți tu, cu motoarele la maxim, în cei 25 de ani de carieră, în ideea în care statul te va răspăti pentru efortul pe care le-ai făcut. Acum trebuie să vedem cum facem pe cursă lungă, să rezistăm. Sunt convins că meseria de judecător -procuror va deveni mai putin atractivă, deoarece sunt mulți care au intrat în profesie, muncind pentru a avea niște beneficii după”, dezvăluie judecătorul Alexandru Alexa.
Citeşte şi: Reacţia CSM la decizia CCR: „Va produce efecte grave”

În ce îi privește pe avocați, aceștia susțin că decizia din 18 februarie a CCR privind reforma pensiilor magistraţilor este benefică întregului sistem judiciar. Președintele Baroului Mureș, avocatul Viorel Gorea e categoric: ”Din păcate, până la motivarea hotărării, e destul de dificil de spus un punct de vedere. Însă, de principiu, soluționarea de către Curte e una benefică întregului sistem judiciar”.
În opoziție sau la putere, politicienii mureșeni sunt de acord cu decizia CCR
Astfel, prin alinierea magistraților la restul societății românești, privind acordarea cuantumului pensiilor pe criteriul contributivității, această decizie a Curții crează un sentiment de dreptate socială
În calitate de medic, deputatul UDMR Vass Levente, apreciază că în acest fel magistrații se aliniază celorlalte categorii sociale, care se pensionează la minimum 60 de ani:
”Nu sunt jurist, dar simt și văd că țara e în impas, remunerațiile nu ajung pentru traiul de zi cu zi. Însă cred că este un act de corectitudine să te pensionezi la 60-65 de ani, mai ales că este o activitate intelectuală important, cum e la medici, profesori sau avocați. De aceea consider că pacea socială se corectează prin această decizie a Curții Constituționale și a Guvernului.”
Deputatul AUR de Mureș, Răzvan Biro e convins că acest demers al Curții Constituționale putea fi încă de anul trecut realizat, și nu a uitat să amintească de nedreptatea prin care aceeași Curte Constituțională a intervenit în procesul electoral de alegere a președintelui României:
”Cred că presiunea făcută de populație și de vocea străzii le-a forțat mâna și în cele din urmă au apelat la această măsură, care e una de normalitate. Să nu uităm și să nu fim naivi de faptul că Curtea Constituțională, clar influențată politic, a anulat niște alegeri în așa-zisa democrație românească. Credeți că nu ar fi putut de la bun început să declare și să ia act de constituționalitatea acestei măsuri? Dar a fost tot o măsură politică. prin care coaliția de la guvernare a încercat să găsească o modalitate prin care să nu pună în aplicare această măsură justă și necesară la societatea românească”, e convins deputatul mureșean.
Scindările sociale sunt vizibile…
Târgumureșenii chestionați au exprimat opinii diverse pe tema aceasta, unii aprobă aproape entuziaști alinierea magistraților la legislația obișnuită de pensionare, însă alții refuză să se pronunțe public. Astfel, se observă, prin reacțiile lor la chestionare, la întrebările ce li se adresează, inclusiv categoria socială din care fac parte; unii când aud întrebarea pur și simplu întorc spatele jurnalistului, pretextând că nu dau interviu (?), alții adresează cuvinte grele guvernării actuale, deseori deviind de la topicul întrebării…
După decizia Curții Constituționale a României, legea care creşte vârsta de pensionare a magistraţilor şi micşorează cuantumul pensiei de serviciu va fi trimisă preşedintelui țării pentru promulgare.
Valeriu Russu
Ultimele știri:

