Panoul a fost amplasat, de astăzi începând, în fața Secției de Arheologie și Istorie a Muzeului Județean Mureș din curtea Cetății medievale, fiind un proiect al Grupului Milvus, câștigat în 2024 prin programul de strângere de fonduri Swimathon.
Panoul se concentrează pe importanța copacilor bătrâni cu scorburi, cei interesați pot afla ce specii de păsări le folosesc la cuibărit și, în plus, cum putem noi, oamenii oferi păsărilor alternative pentru a-și întemeia o familie – cuiburi artificiale, hrănitoare, apă. Există și o parte interactivă a acestui panou, astfel putem arunca o privire în interiorul unei scorburi și chiar experimenta cum își creează loc de cuibărit ciocănitoarea.

Reprezentanta Grupului Milvus, Pap Judit a explicat că panoul a luat naștere din dorința de a informa vizitatorii Cetății despre importanța protecției naturii și în mediul urban, fiindcă mulți au impresia că natura există doar la pădure:
”Panoul este interactiv, am încercat să atragem cât mai multe categorii de vârstă și de aceea partea de jos a expunerii e foarte vizuală și atractivă. Avem ciocănitoare pestriță mare și gionoaia verde. E foarte important să înțeleagă cât mai mulți oameni, că scorburile într-un arbore se nasc fie prin procese naturale, fie prin intermediul speciilor de ciocănitoare. Scorbura făcută de ciocănitoare poate fi folosită de foarte multe alte specii de păsări, ca loc de adăpost, fie ca loc de cuibărire, cum ar fi pițigoiul albastru, pițigoiul mare, țicleanul, o specie pe care o puteți vedea și pe Bulevardul Cetății.
La fel, vrabia de camp, codroșul apoi graurii, o specie mai puțin preferată de cei care se ocupă cu pomicultură sau cu viticultură și chiar și stâncuța, care se amestecă cu speciile de ciori”, a arătat Pap Judit, care a evidențiat rolul important al arborilor scorburoși bătrâni, de care depind mai multe specii, de la insecte până la păsări și mamifere: veverițe, pițigoi, ciocănitoare, bufnițe, dar și vrăbiile, guguștiucii și rândunelele, specii cu populații în declin.
Mai mult, există și un cod QR pe acest panou, care duce la pagina web a Asociației Milvus, www.openbirdmaps.ro unde există informații ample privind metode de ajutor pe care noi, oamenii, le putem acorda păsărilor.

Târgu Mureșul are un atlas al păsărilor
Acesta a fost elaborat cu aproape doi ani în urmă de Asociația Milvus care a împărțit Tg. Mureșul în câteva zeci de secțiuni, efectuând un inventar al păsărilor existente. S-a stabilit existența a 102 specii de păsări care cuibăresc în zona municipiuluii Tg. Mureș, a precizat biologul Papp Edgar: ”În program am înregistrat 102 de specii de păsări, asta nu înseamnă că toate speciile cuibăresc la noi, și au fost înregistrate în perioada de recensământ 120 specii, asta înseamnă din 15 aprilie până la 15 iunie. Cea mai frecventă specie am înregistrat mierla, porumbelul, vrabia de casă, codroși de munte și florinte, o specie de cinteză, una mai verzuie. Dar nu numărul lor ne-a interesat, ci prezența speciilor. Și avem, ca un rezultat, și pagină web pentru această bază de date, care se cheamă www.openbirdmaps.ro și acolo se poate vizualiza atlasul de păsări despre care vorbim”.
Înafara ciorii, specie protejată, Papp Edgar a precizat că cele mai multe specii de păsări care cuibăresc au fost identificate în zonele cu arii verzi extinse, respectiv Aleea Carpați cu râul Mureș, ”7 Noiembrie”, Dâmbu pietros, Cetatea medievală, dar și la Platoul Coprnești unde este pădure compactă. Acesta adaugă că înainte de Tg. Mureș, Asociația Milvius a mai creat atlase asemănătoare ale păsărilor și pentru municipiile Odorheiu Secuiesc și Brașov.
Citeşte şi: Istoria din arhive : Stațiunea Sovata
Valeriu Russu
Ultimele ştiri:

