Adrian Armand Giurgea
Trebuia să fie despre credinţă sau despre viteză, nu-i aşa?! Secolul acesta. Dar, pas cu pas, simt că este despre altceva. Este parcă predestinat să i se spună secolul minciunii. Sau al minciunilor. Şi, nu, nu vreau să mă încolonez, Doamne fereşte, în gaşca suveraniştilor sau în cea a celor care cer disoluţia Statelor!
Pur şi simplu constat că minciuna pare a fi dusă la rang de artă, este globalistă şi ne include pe toţi, făcându-ne, practic, sclavii săi. Şi atunci mă întreb: oare lumina este cea despre care am învăţat la şcoală? Este Speranţă? Este Adevăr? Sau, pur şi simplu astăzi Lumina este Întuneric?
Pentru că nu mai reuşim să ajungem nici la capătul tunelului unde se vede ancestrala luminiţă, dar nu mai putem ieşi nici la liman din propria beznă. Iar evenimentele pe care le trăim adâncesc incertitudinea care ne îndepărtează de credinţa că vom izbândi. Dăm vina mereu unii pe alţii, căutăm ţapi ispăşitori, dar nu reuşim, în ciuda evoluţiei Ştiinţei, să desluşim taina propriei existenţe.
Dar, gata, să ies din filosofare şi să trec la lucruri concrete. Suntem cu toţii plătitori de taxe şi impozite. Iar una din taxele care ne sufocă fără să ne dăm seama este taxa pe poluare. O avem în salubrizare, o avem în combustibil, o avem şi vor să o facă şi mai mare în încălzire. Pentru că, nu-i aşa, trebuie să fim cât mai „verzi”. Iar dacă plătim în plus, planeta înverzeşte! Maşinile sunt tot mai scumpe, căci respectă norme Euro 6 sau Euro 7, nu se vor opri vreodată din a se scumpi şi din a aduce noi standarde pentru a justifica scumpirile…
Centralele de apartament sunt de asemenea mai scumpe, căci trebuie să scoată cât mai puţine gaze cu efect de seră. Iar combustibilul, şi aşa insuficient, produce taxe de poluare pentru că maşina nu mai este un lux, ci o necesitate. Precum în cazul hainelor pentru copii: sunt cele mai scumpe, aţi văzut?! Nu pentru că micuţii sunt nişte scumpi, ci pentru că părinţii trebuie să cumpere şi, în consecinţă, plătesc… Şi noi plătim întruna taxe de poluare. Să salvăm planeta!
Ei bine, ştiu, ecologiştii mă vor blama pentru asta, căci opinia mea azi nu este una populară! Însă sunt sigur că este una pragmatică, bazată pe lucruri concrete! Căci noi, cei cu picioarele pe pământ, plătim taxe peste taxe pentru a salva planeta, în timp ce bogaţii lumii o îngroapă! Veţi spune că nu am dreptate, căci noi înşine o îngropăm, spre exemplu, pentru că ne place să vedem lumea şi, pentru asta folosim avioanele care… poluează. Dar avioanele, fraţilor, sunt ale bogaţilor! Ei le ridică pentru a face bani, nu pentru a salva planeta!. Şi tot bogaţii lumii sunt cei care declanşează şi inventează războaie!
Putin şi oligarhii lui. Trump şi gaşca de jandarmi mondiali! Ayatolahii sau dictatorii lumii. Îi doare pe toţi la bască de salvarea planetei şi de poluare! Dar noi plătim taxe pentru a curăţa aerul! Bombele cad peste tot, dar noi plătim taxe de poluare pentru că mergem cu maşina la serviciu sau pentru că ne încălzim casele. Statele încasează. Pardon, bogaţii din fiecare state.
Căci sintagma „statul suntem noi” este caducă, iar Statul sunt doar ei! Şi, da, nici Europa nu se dezminte! Este acolo, în cârdăşia mondială! Pentru că altfel nu faci faţă! E ca în viaţa de zi cu zi: te dai cu ei, îţi e bine până când vin alţii mai tari, iar atunci depinde de tine cât de repede te adaptezi la schimbare.
Şi, uite aşa, prin programul SAFE, justificându-ne prin nevoia de a face faţă invadatorilor, tereştri sau extratereştri, producem arme. Din banii noştri. Iar armele cândva vor fi folosite, căci nu pot rămâne la nesfârşit în depozite. Pentru că tehnica militară evoluează şi ea, iar posibilii invadatori, existenţi sau inventaţi, trebuie ţinuţi la respect. Iar când foloseşti armele, Pământul înverzeşte, nu-i aşa?! E despre planeta verde, nu-i aşa?! Absolut! Iar noi plătim taxă pentru că poluăm. Poate vom reveni inclusiv la taxa pe băşinile bovinelor…
Pentru că e nevoie de bani de arme! Şi nu de la bogaţii lumii, ci pentru bogaţii lumii, căci ei au fabricile, nu noi, prostimea. Şi, să nu simţi ditamai frustrarea când vezi şi auzi toate astea?! Sau când vezi cum o altă gogoriţă, acum mai locală, este vândută sau împachetată frumos pentru a fi vândută, pardon, pentru a scoate banii noştri pentru conturile băgaţilor lumii?! Da, este despre Combinatul chimic Azomureş, această „mină de aur” pe care nu avem voie să o pierdem acum când elveţienii o aruncă la coş…
Da, este atât de competitiv şi de eficient, atât de prolific în condiţiile economiei de piaţă încât zeci de mari investitori stau la coadă să-l cumpere! Prostii! Nu-l vrea nimeni! Doar Statul! Adică din banii noştri! Să îl luăm şi să ne spălăm pe cap cu el?! Pentru că acolo sunt 2500 de angajaţi… Da, au fost şi mai mulţi! Au fost şi în alte firme! Dar, nu, „combinatul e perla”… Pe naiba! Da, da, e o opinie nepopulară, ştiu, dar merită să o luaţi în calcul. De ce? Păi nu vrem cu toţii să mâncăm bio? Nu vrem să nu mai fie pământul otrăvit şi stors de vlagă prin fel de fel de îngrăşăminte pentru agricultura intensivă???
A, nu vrem să salvăm Planeta? Şi, dacă suntem aşa săraci, noi, românii, şi ne ameninţă întruna că vor scumpi gazul, la anul sau la anul, de ce să dăm gaz ieftin pentru îngrăşăminte chimice?! Oare când avem de gând să oprim minciuna?! Oare când ne vom opri din a ne minţi noi înşine în speranţa că minciunile noastre sunt mai adevărate decât minciunile altora?! Sau totul este astăzi doar despre bani?! Din păcate, tind să cred că da. Totul este doar despre bani.
La cei săraci este despre banii pentru mâncarea proastă, iar la bogaţi este despre banii ca drog. În orice situaţie, este vorba despre adicţii. Şi nimeni nu vine cu un tratament sau cu o soluţie. De ce? Pentru că şi cei şcoliţi să lupte cu adicţiile o fac doar dacă le intră în conturi bani. Pentru că totul se plăteşte. Nimic nu se mai face din altruism şi pentru salvarea planetei. Acestea sunt doar sintagme sau laitmotive pentru prostirea minţilor obosite ale unor oameni intraţi într-o paradigmă din care nu se pot elibera: se trezesc, mănâncă, merg la muncă, se întorc acasă, mănâncă, dorm pentru a se trezi şi a o lua de la capăt.
Un automatism care nu mai lasă loc pentru altceva. Nici pentru visare, nici pentru trăit cu adevărat. Ieşim din tipare doar când trebuie să fim parte a unui război. Iar când nu ne războim cu alţii, ne războim cu noi înşine. Ca să nu ne putem întreba simplu: şi, totuşi, încotro?! Părerea mea.
Citește și