A fost nevoie de un război ca să ne redescoperim ţara

Ileana Sandu

Pe măsură ce tensiunile din Orientul Mijlociu redesenează harta călătoriilor, vacanţa pare să nu mai însemne doar evadare, ci linişte şi siguranţă. Războiul şi incertitudinile din regiune îi determină pe tot mai mulţi români să-şi regândească planurile, să renunţe la destinaţii îndepărtate şi să privească mai atent spre ceea ce au aproape.

România începe, încet dar sigur, să fie redescoperită şi, uite că ne-a trebuit un război (chiar două) ca să ne dăm seama de asta. Ani la rând, atracţiile turistice locale au fost privite de sus, comparate nefavorabil şi adesea criticate: prea puţin spectaculoase, prea puţin „exotice”, prea aproape. Ceea ce e aproape e banal. Ceea ce-i departe e „fabulos”.

„Afară” însemna, automat, mai bine, mai civilizat, mai curat, mai demn de povestit, mai interesant de postat pe reţelele de socializare – „Uite, mă, aicea-s io, în Dubai, cu Anuţa, cu bona şi cu ăla micu. Luăm brekfăstu pe terasă, la doi paşi de ocean”. (Bona filipineză, să ne-nţelegem.)

România devenise…insuficientă, nu mai încăpeai în dânsa. Apreciată de străini, Delta Dunării, bunăoară – una dintre ultimele mari zone sălbatice ale Europei – , a fost, pentru turistul român, ia, acolo, o baltă unde te mănâncă ţânţarii tot dându-te cu barca prin stufăriş. Vestita ciorbă de peşte – ori prea rece, ori prea fierbinte. Satul Viscri, privit în afară ca un model de autenticitate – „un sat, ca toate satele, ce mare brânză?” Ce-o fi găsit la el regele ăla, Ciarls, că doară are palate la el, acolo, în bătătură.

Vacanţă în pensiunile din Ţara Maramureşului sau din Munţii Apuseni? Să mori de plictiseală? Să ţi se schimbe prosopul şi lenjeria de pat o dată la două zile, când soţia, nu-i aşa, le schimbă de două-trei ori pe zi?

Una peste alta, „nu se merită”. „Afară”, domnule, „afară”, că acolo-i viaţă, ordine, curăţănie, civilizaţie şi etc.

Acum, ca să fim „politically correct”, cum ar zice partenerul strategic, e drept că infrastructura în turism cam lasă de dorit, promovarea – aşijderea, oficiile noastre din străinătate cam trag chiulul, mult timp, România nu şi-a spus povestea convingător nici către străini, nici către propriii cetăţeni.

…Dar, la fel de adevărat este că nici nu-i cazul să idealizăm tot ce-i „afară”: la Paris, de-o pildă, străzile de la periferie nu duc lipsă de oameni fără adăpost, cu tot calabalâcul la vedere, la Stockholm – vestit pentru curăţenia exemplară – mai vezi câte un şobolan mort pe trotuarul din faţa supermarketului, la cinematografele din Londra, când se termină filmul, abia poţi ieşi din sală, făcând slalom printre cornetele goale de popcorn şi peturile de răcoritoare zvârlite pe podea, la grupul sanitar de la cazinoul din Monte Carlo …hmmm.

La vestitele pizzerii din Italia, vestita pizza nu e totdeauna cum îi merge buhul de „vestită”, aşa că, nu o dată, ajunge pe sub mese, la pisicile flămânde, adunate ciopor, şi în burţile cărora mesenii, ce-i drept, nu dau cu piciorul, cum se întâmplă pe la noi…

…Acum însă, contextul pare să se schimbe, călătoriile exotice devin mai complicate. Scumpirea combustibilului pentru aeronave şi blocajele din marile centre aeriene din Golf – precum Dubai, Abu Dhabi sau Doha – aduc întârzieri, rute ocolitoare şi costuri mai mari. România, percepută ca o ţară sigură şi stabilă, începe să câştige teren nu doar în ochii turiştilor străini, ci şi ai celor români: o redescoperire lentă, în care drumurile mai scurte capătă mai mult sens, iar locurile cunoscute devin, din nou, suficiente.

Într-o lume tot mai imprevizibilă, vacanţa perfectă nu mai este cea mai îndepărtată, ci locul în care te simţi în siguranţă şi, pentru tot mai mulţi români, răspunsul pare să fie mai aproape decât credeau.

…Chiar: oare am văzut tot ce avem?

Citește și