Fiecare în lumea lui

Adrian Armand Giurgea

Trăim vremuri în care societatea nu este polarizată, aşa cum se întâmpla în vremurile trecute. Azi, societatea este de-a dreptul atomizată. Ştiţi probabil vorba bătrânilor „fiecare-n legea lui”, ei bine, astăzi, am putea liniştiţi să o adaptăm puţin şi să spunem simplu „fiecare în lumea lui”. Pentru că aşa am ajuns. Fiecare are propriul adevăr şi argumentele celuilalt nu mai contează. Fiecare e buricul propriului Pământ şi atoateştiutor! Bine, luăm de pe goagăl când nu ştim, dar, oricum, în final ştim totul şi cel mai bine…

Ne-am tras idoli, sau idolii ne-au tras pe noi, şi cu asta basta! Ai noştri sunt singurii, inegalabilii şi irepetabilii. Ceilalţi nu contează. Pot fi reduşi la tăcere sau, pur şi simplu, pot fi scoşi din galaxie. Dacă nu am avea legi, am cere chiar exterminarea lor, nu-i aşa?! Pentru că astăzi doar lumea fiecăruia în parte contează. Nu mai avem timp pentru o lume a tuturor. Ne minţim frumos sau încercăm să ne impunem dur. Dacă nu merge cu buna, o facem cu pumnul, aşa-i? Nu doar în Vaslui, nu doar la beţie, ci peste tot şi fără pic de alcool. Mai timid la început, dar fără ruşine dacă ne arde la degete.

Asta se întâmplă în aceste vremuri şi din punct de vedere politic, atât pe Pocloş, cât şi pe Dâmboviţa. Ai noştri sunt cei buni. Ceilalţi nu contează. Nu polemizăm şi nu polarizăm nici idei şi nici idealuri. Pur şi simplu avem certitudini. Într-o politică atomizată în care nu se mai poate negocia, nu se mai caută compromisul pentru binele comun, căci binele comun nu mai există. Partidele nu mai au susţinători care să-şi pună întrebări, ci doar nuclee dure de fanatici care sunt gata oricând să-şi impună liderii prin legea pumnului, şi pseudo-ideile prin injurii şi ură.

Ia gândiţi-vă puţin: ce să spună susţinătorii PNL dacă liderul lor vorbeşte despre pesedişti ca despre şoareci sau hoţi puşi pe prăduit ţara?! Dar ce să zică necleul dur al PSD când liderul lor spune că peneliştii au şi ei baronii lor şi vor să prăduiască ţara vânzând averile poporului pe bani de nimic?! Şi când îi auzi pe cei de la USR vorbind despre oameni ca despre nişte obiecte pe care le pot cu uşurinţă hâşâi din funcţii si posturi ocupate prin concurs şi după ani de muncă?!

Să nu mai vorbim despre suveraniştii care aud mereu de la ai lor că toţi au furat, şi că doar ei sunt cei ce pot să ne salveze salvându-şi propria neputinţă?! E clar nu?! Aşa apar zei şi falii ireconciliabile într-o societate şi aşa obosită, dacă nu chiar franjurată de neputinţa de a se adapta traiului întru binele comun şi disperată după propria-i chiverniseală. Căci Bolojan este un mic zeu la care încă unii se închină, aşa cum Grindeanu îşi construieşte soclul pentru statuia celui care l-a aruncat în marea învolburată pe mohicanul salvator de la Oradea… Poveşti cu pigmei şi faliţi care se filmează de jos pentru a lăsat impresia că sunt mari.

Vin şi ne anunţă cu emfază că au salvat Azomureş, însă nu spun nici un cuvânt despre condamnarea noastră la o moarte lentă prin inhalarea gazelor sau prin îngurgitarea nutreţului obţinut prin tratarea cu „steroizii” produşi prin arderea gazului natural pe care noi îl vom plăti la preţ din ce în ce mai mare pentru a acoperi subvenţia pe care tot noi o vom acorda agricultorilor ce ne vor vinde produse proaste şi, în acelaşi timp, scumpe, motivând simplu că, an de an toate preţurile cresc.

Dar invocăm interesul naţional şi siguranţa alimentară. Uităm însă, spre exemplu, cum la Târgu Mureş Romgaz a îngropat sume imense într-o bază sportivă niciodată terminată şi ajunsă direct în paragină… Da, ştiu, vor fi fiind mulţi care vor spune că nu am milă faţă de cei care îşi pierd locurile de muncă. Însă mult mai mulţi şi-au pierdut în timp locurile de muncă şi nimeni nu s-a sinchisit de asta. Şi nu erau de la companii poluatoare. Dar astăzi, într-o lume atomizată, fiecare minte şi fiecăruia îi trebuie propria minciună pentru a supravieţui.

Şi astfel „aceşti barbari care ne conduc” vor găsi mereu forţa de a se reinventa şi de a se pune în frunte. Căci nici nu se vor mai sinchisi să se ascundă şi îi vor arăta în public bubele cu care se mândresc cu neruşinare. Da, da. Nu aţi văzut?! Bolojan vorbea de baronii PSD. Iar Grindeanu nu a ieşit să-i spună că nu sunt baroni, ci să îi atragă atenţia că şi PNL are baronii săi… E clar, nu?! Fiecare în lumea lui. Fiecare cu baronii lui. Dar, vorba unui dascăl cu care vorbesc adesea despre cele ce ni se întâmplă, „baroni, nu nobili”…

Însă aspectele acestea trec uşor printre atomii speriaţi, adică printre cetăţenii care astăzi au urechi doar pentru adevărurile care le plac, pentru adevărurile spuse de cei pe care i-au creat, chiar dacă adevărurile lor nu sunt nimic altceva decât nişte minciuni îmbrăcate frumos precum versurile scrise dichisit pentru ca din coadă să sune, fără a spune însă nimic.

Şi, între timp, graniţe se schimbă, sfere de influenţă se extind sau se restrâng, gheţarii dispar tot mai grăbiţi pentru a se reface în ţările calde, căci încălzirea globală nu ţine seama de minciunile pe care le învăţăm la şcoală, dar nici de ghiolbanizarea celor care se mândresc cu „şcoala vieţii”, în timp ce prefectul de Mureş stabileşte referendum pentru demiterea primarului de Sânger pe 14 iunie, iar instanţa decide pe 20 mai dacă suspendă sau nu Ordinul prefectului pe care primarul îl vrea anulat…

E din ce în ce mai greu să le spui copiilor de ce trebuie să iasă din bula lor. E din ce în ce mai greu să îi scoţi din lumea virtuală în care evadează în căutarea unei lumi care să îi înţeleagă şi să îi asculte. Şi, în cele din urmă, ca o repetabilă povară, se recreează o lume atomizată în care electronii liberi vor fi mereu consideraţi paria. Chiar dacă ei, dacă ar fi luaţi în seamă, ar arăta calea spre regăsirea de sine. Părerea mea.

Citește și