George L. Nimigeanu (1938-2018)
Dor de părinţi
Ţi s–a copt pe câmp lumina Tată
între cer şi umbra ta de lut
dragostea ta veche strecurată
prin durerea fără început
Cumpăna câmpiei osteneşte
ceru-cer să-l ţină precum ştii
tu pe palme duci câmpia toată
viaţă şi lumină pentru fii
Mama s-a-ntrupat în dor fântână
priveghind la ţărmul interzis
şi-şi tot şterge vremea de pe mână
fiii să şi-i mângâie în vis
De sub pleoape-i picură izvorul
ce-a hrănit ţărânile din gând
gândul ei a rupt la porţi zăvorul
să ne cheme-acasă încercând
Cade strâmb tăcerea peste lucruri
paşii tot mai grei li-s peste prag
dorul lor mereu e dus departe
pe la fii când oaspe când pribeag
(din volumul Arcade – Antologie de texte ale membrilor Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Târgu Mureş, autori: Iulian Boldea, Ileana Sandu, Eugeniu Nistor, Editura Ardealul, Târgu Mureş, 2008)
***
George L. Nimigeanu se înscrie pe linia poeţilor „de calcul şi precizie”, fără a se oblitera afectivitatea şi mesajul artistic. Travaliul său este metapsihic, iar autocontrolul face ca fiecare poem să (re)devină o rotiţă din pântecul timpului „lacom şi rece”. Autorul este extrem de serios. Ştie foarte bine ce urmăreşte prin creaţia sa, nu scrie nici la întâmplare şi nici nu caută să hipnotizeze cititorul.
Scrie la fel de bine şi versul alb, după părerea mea cu mult mai multă profunzime, nefiind obligat să-şi altereze ideea din cauza unui cuvânt ce nu dă bine la ureche, aşa cum de multe ori unii autori caută să reinventeze limba română în detrimentul gramaticii.
(…) Cred că la ora actuală poeţii valoroşi suferă, mai mult ca niciodată, din cauza cititorilor superficiali. Comunismul, în ciuda dezastrelor pe care le-a produs, a impus un anumit nivel de educaţie. Astăzi, libertatea accesului la informaţie este fără limite, iar îngrădirile sunt dictate de lupta pentru supravieţuire. Cine mai are timp de meditaţie când nevoile stringente îţi răpesc şi orele de somn?
Astfel, să nu ne mire că adevăraţii poeţi au ajuns să se citească unii pe alţii şi se recunosc numai ei între ei. Există un cerc larg, al consumatorilor de literatură comercială, şi există un cerc restrâns, al metapoeţilor. Pe de altă parte, referindu-ne la generaţia nostalgică (cenaclul Flacăra), să nu ne mire faptul că poeţi precum Adrian Păunescu reuşesc să se menţină în topul celor mai apreciaţi autori.
Poeziile memorabile datorită sentimentului profund ce răzbate din ele, datorită detaşării de doctrine şi refugiului în dragostea părintească sau dragostea idilică, încă mai au succes. Dar, analizând cantitatea imensă de poeme ce alcătuieşte opera unor autori foarte prolifici, concentraţia este foarte redusă, de câteva procente la sută. Este bine şi aşa, că ai de unde alege, chiar dacă nu se poate vorbi de cărţi valoroase, de constanţă în scriere, de profunzime, aşa cum Blaga, Sorescu, Nichita sau Daniel Corbu au reuşit prin opera lor. (revista Luceafărul, 17 aprilie 2010, autor Ionuţ Caragea)
Citește și