Sisteme electronice obligatorii pentru pontaj în spitalele de stat. Programul medicilor şi al personalului medical ar putea fi monitorizat digital

Dr. Diana Pop

Prezenţa personalului medical din spitalele publice ar putea fi monitorizată prin sisteme electronice obligatorii de evidenţă a programului de lucru, potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea Senatului, prima Cameră care urmează să se pronunţe asupra iniţiativei.

Proiectul prevede completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi trebuie adoptat de Parlament, promulgat de preşedinte şi publicat în Monitorul Oficial pentru a putea intra în vigoare.

Iniţiativa legislativă a fost depusă de parlamentari USR şi UDMR, unul dintre principalii promotori ai proiectului fiind deputatul USR Emanuel Ungureanu. Potrivit acestuia, măsura urmăreşte monitorizarea unitară a respectării programului de lucru în spitalele publice.

„Uniformizăm legislaţia în ceea ce priveşte monitorizarea prezenţei în spital, la programul de lucru de opt ore, a tuturor celor care lucrează în sistemul de stat”, a declarat Emanuel Ungureanu.

Conform proiectului, evidenţa orelor de muncă efectuate zilnic de personalul medico-sanitar din spitalele publice va trebui realizată prin sisteme electronice care să permită înregistrarea exactă a începerii şi încheierii programului, monitorizarea timpului efectiv lucrat, generarea unor rapoarte verificabile şi accesul autorităţilor de control şi al organismelor de audit la aceste date.

Textul proiectului defineşte sistemul electronic de evidenţă a prezenţei ca un ansamblu de echipamente şi aplicaţii informatice capabile să identifice în mod unic fiecare persoană şi să înregistreze automat intrările şi ieşirile din unităţile medicale.

În cazul în care proiectul va deveni lege, spitalele publice vor avea obligaţia de a instala şi utiliza aceste sisteme conform unor norme care urmează să fie stabilite ulterior. Managerii unităţilor sanitare vor răspunde de implementarea, funcţionarea şi mentenanţa sistemelor electronice de evidenţă.

Iniţiatorii propunerii susţin că măsura este necesară pentru creşterea transparenţei şi a responsabilităţii în sistemul medical public.

„Implementarea sistemelor electronice de evidenţă a prezenţei va contribui la creşterea disciplinei profesionale, la responsabilizarea personalului medical şi la protejarea pacienţilor, prin asigurarea prezenţei efective a personalului în timpul programului de lucru”, arată iniţiatorii proiectului.

Proiectul stabileşte şi sancţiuni pentru spitalele care nu respectă noile obligaţii. Neinstalarea sistemelor electronice în termenul legal, nepunerea lor în funcţiune, utilizarea formală sau refuzul furnizării informaţiilor solicitate de autorităţi vor putea fi sancţionate contravenţional cu amenzi de până la 60.000 de lei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor ar urma să fie realizate de angajaţii direcţiilor de sănătate publică judeţene şi ai Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

Dacă va fi adoptată, legea va intra în vigoare la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial.

Citește și