De 1 Iunie, Cetatea Târgu Mureș a devenit un adevărat tărâm al copilăriei, găzduind evenimentul „Călător prin lumea copilăriei”, dedicat copiilor, părinților și bunicilor. Între orele 09:00 și 12:00, spațiul istoric a fost animat de culoare, muzică și momente artistice, transformându-se într-un loc al bucuriei și al imaginației.
Cei mici au participat la ateliere creative de pictură, desen și jocuri, au realizat amintiri la Photo Corner-ul special amenajat și s-au bucurat de spectacolele și dansurile susținute de copii și ansambluri artistice. Unul dintre momentele speciale ale zilei l-a reprezentat concertul susținut de Eva Timush, care a adus emoție și energie publicului prezent.
Vezi și: Modificări de program pentru liniile 19L, 19P și 15 din Târgu Mureș, de la 1 iunie
Programul a continuat cu un flash mob plin de entuziasm, încheind evenimentul într-o atmosferă de sărbătoare și voie bună. Sub tema „Călător prin lumea copilăriei”, Cetatea Târgu Mureș a fost transformată, pentru câteva ore, într-un spațiu al jocului, creativității și al zâmbetelor împărtășite între generații.
Diana Cărburean

