Ileana Sandu
În 1988, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 96 prin care se proclamă ziua de 26 iunie Ziua Drapelului Naţional, sărbătoare marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor MApN şi ale Ministerului de Interne.
Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 – privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României – de către autorităţile şi instituţiile publice, iar în Bucureşti şi în municipiile-reşedinţă de judeţ se organizează ceremoniale publice de înălţare a drapelului României.
În baza prevederilor legale, drapelul României se arborează în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional şi ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc, precum şi la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate.
Drapelul României se arborează temporar cu prilejul Zilei Naţionale şi al altor sărbători naţionale, cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, sau de alte înalte personalităţi politice, sau în cazul unor ceremonii militare, competiţii sportive, ori în timpul campaniilor electorale.
Totodată, drapelul României în bernă se arborează în zilele de doliu naţional, stabilite de Executiv.
Potrivit prevederilor Constituţiei, „drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”. Constituţia prevede că drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imn.
Specialiştii din cadrul Arhivelor Naţionale ale României arată că semnificaţia culorilor trebuie privită în cheie heraldică: albastru cobalt – fidelitate, loialitate, profunzime, ordine, adevăr; galben crom – prestigiu, virtute, inteligenţă, grandoare, bogăţie; roşu vermion – acţiune, pasiune, capacitatea de a servi Patria, sinceritate, îndemn la vigilenţă. Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.
Istoria României în date (Ed. Enciclopedică, 2003) consemnează că steagul tricolor – albastru – galben – roşu – a fost declarat, pentru prima dată, ca simbol naţional de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza „Dreptate – Frăţie”. El a fost sfinţit a doua zi, în cadrul Marii Adunări Naţionale de pe Câmpul Filaretului, cunoscut de atunci înainte sub numele de Câmpia Libertăţii.
Potrivit istoricilor, culorile tricolorului (roşu, galben, albastru) erau prezente pe steaguri sau stindarde încă din vremea lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Un astfel de steag, care avea şi un însemn grafic, reprezentându-i pe arhanghelii Mihail şi Gavril, a aparţinut conducătorului Revoluţiei de la 1821, Tudor Vladimirescu, fiind ascuns în timpul mişcării revoluţionare, pentru a nu fi capturat. După ce revolta a fost înăbuşită, căpitanii lui Tudor au hotărât să-l ardă; totuşi, după 60 de ani drapelul a fost găsit, recondiţionat şi depus, în cadrul unei ceremonii speciale, la Casa Armatei din Bucureşti.
Un moment important în istoria drapelului a fost înregistrat în 1834, când Alexandru Ghica Vodă, domnitorul Ţării Româneşti, a obţinut de la otomani învoirea “de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii”. Steagul pentru corăbii avea culorile galben şi roşu, iar cel al armatei – roşu, galben şi albastru şi un vultur la mijloc.
„Steagurile aceştii de Dumnezeu păzite ţări din vechime au fost fala oştirilor sale şi semnele slavei lor… Miliţia românească, organizată pe temeiuri de regulă şi disciplină europeană, dobândeşte iarăşi acel drept din vechime şi primeşte steagurile sale cu feţile naţionale şi cu pajera prinţipatului. Domnia mea dar încredinţează acum batalioanelor de infanterie şi divizioanelor de cavalerie aceste steaguri ca un sfânt depozit al cinstii, al credinţii şi al supunerii către legile întocmite…”, consemnează istoricii declaraţia domnitorului.
Un alt eveniment important a fost anul 1859, marcat de dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Până în 1861, au fost utilizate simultan atât steagurile principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, cât şi tricolorul, iar în 22 iunie 1861, A.I. Cuza a decretat tricolorul ca fiind drapelul civil oficial al Principatelor Unite, acesta devenind steagul naţional al tuturor românilor. Tot atunci, culorilor li se atribuia, prima dată, o semnificaţie: roşul semnifica frăţia, galbenul – bogăţia ogoarelor, albastrul – libertatea.
Drapelul a dobândit o recunoaştere şi pe plan extern: relatând călătoria din mai-iunie 1864 a principelui Cuza la Constantinopol, doctorul Carol Davila preciza: “Steagul românesc a fost ridicat la catargul cel mare, caiacurile Padişahului ne aşteptau, garda sub arme, marele vizir la uşă… Principele, liniştit, demn, concis în cuvintele lui, a petrecut 20 de minute cu Sultanul, pe urmă acest mare Padişah a venit să ne treacă în revistă… Din nou, marele vizir a condus pe Principe până la poarta principală şi ne-am întors la Palatul Europei, tot cu steagul român fâlfâind la catart…” (Marin Mihalache, „Cuza Vodă”, Ed. Tineretului, 1967).
După venirea la conducerea statului a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen şi înfăptuirea României Mari, drapelul oficial a rămas în continuare cel tricolor, cu fâşiile dispuse vertical şi fără stemă în centru.
Odată cu instaurarea republicii, au fost interzise toate însemnele Regatului, drapelul Republicii Populare Române a rămas tot tricolorul, dar având în centru stema Republicii, care înfăţişa un tractor, un grup de trei furnale pe câmpul unui soare ce răsare, înconjurat de un mănunchi de spice de grâu legate cu o panglică, având inscripţia „Republica Populară Română”.
Din 1952, prin prevederile Constituţiei, în partea superioară a Stemei Republicii apare o stea roşie în cinci colţuri, iar din 1965, tricolorul a purtat Stema Republicii Socialiste România.
În timpul evenimentelor din decembrie 1989, manifestanţii au tăiat sau au rupt de pe drapel Stema, dorind să scape de însemnele heraldice comuniste, lăsând astfel drapelele găurite.
Drapelul României poate fi arborat oricând, fără constrângeri, de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor sau de persoane juridice la sediile acestora.
Cel mai mare drapel al României, care a constituit un record mondial, a fost desfăşurat la 27 mai 2013, pe aerodromul din Clinceni. Cântăreşte aproximativ 5.000 de kilograme şi are o suprafaţă totală de 79.290,39 mp.
În ultimii ani, tot mai multe voci pledează pentru aplicarea stemei în centrul drapelului naţional: acad. Gheorgne Păun notează, în acest sens:
„Avem două simboluri naţionale de profundă semnificaţie, drapelul tricolor şi stema, în mod tradiţional îngemănate, separate acum trei decenii, în contextul emoţional al evenimentelor din decembrie 1989, şi care trebuie aduse din nou împreună (…) doar că autorităţile nu au schiţat până acum niciun gest.
Nici nu este simplu, juridic vorbind: e nevoie de revizuirea Constituţiei, pentru că aceasta stabileşte însemnele naţionale, iar asta presupune un referendum (noi ne străduim să compromitem şi ideea de referendum, chiar dacă, se spune, consultarea populară este forma maximal de manifestare a democraţiei, frecventă prin ţări mai mici, precum Elveţia, mai dificilă în ţări de mare întindere – ceea ce nu este cazul nostru…).
E de înţeles decuparea steagului, în decembrie 1989, şi aruncarea stemei proletare, nu neapărat de aprobat, judecând acum, la rece. De neînţeles şi de neacceptat este perpetuarea situaţiei curente, când avem (din nou!) o stemă cu adevărat reprezentativă (…). Ar mai fi, aşadar, doar un pas până la a cere aprobarea poporului pentru a reîngemăna Stema cu tricolorul…
Confuzii între tricolorul nostru şi al altor ţări, care folosesc nuanţe apropiate ale culorilor, au apărut de mai multe ori, la competiţii sportive, de pildă. Stema ne-ar individualiza, desigur.
Pe de altă parte, majoritatea statelor lumii au stema sau alte simboluri naţionale pe drapel; acest lucru este aproape unanim în Asia, Africa, America de Sud, mai puţin adevărat în Europa… Să fie o legătură cu degringolada identitar-spirituală care bântuie Bătrânul Continent?… Observaţie surprinzătoare, întrebare retorică – cu atât mai importantă devine aplicarea Stemei pe drapelul nostru naţional…”
În 2016 a fost promulgată legea prin care s-a modificat Stema României, adăugându-se pe capul acvilei o coroană – forma proiectată în 1921 şi care a servit Regatului României până la disoluţia sa în 1947, în urma instaurării comunismului.
La 26 iunie 2012, la Catedrala Mică din Târgu-Mureş a fost sfinţit şi amplasat, pe zidul exterior, cel mai mare tricolor românesc din oraş, iar în 2018, pentru marcarea Centenarului Marii Uniri, pe faţada Catedralei Mari a fost aşezat, de asemenea, drapelul tricolor. Cele două drapele vor rămâne, în permanenţă, pe faţadele catedralelor.
(surse documentare: Constituţia României, Legea nr.75/1994, descopera.ro, enciclopediaromaniei.ro)
Citește și