Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș își desfășoară admiterea pentru anul universitar 2026-2027, oferind programe de licență și master destinate celor care doresc o carieră în domeniul psihologiei. Reprezentanții facultății susțin că interesul pentru această profesie este în continuă creștere, pe fondul nevoii tot mai mari de specialiști în sănătate mintală, educație, resurse umane și servicii sociale.
Lectorul universitar dr. Andrei Cotruș afirmă că alegerea acestei facultăți este determinată atât de motivații personale, cât și de numeroasele oportunități profesionale pe care le oferă domeniul.
„Un absolvent ar putea alege Facultatea de Psihologie din dorința de a înțelege comportamentul uman. Un alt motiv ar putea fi dorința de a-i ajuta pe semenii care au nevoie, într-o măsură mai mare sau mai mică, de servicii psihologice. De asemenea, dezvoltarea personală poate reprezenta un motiv suficient de serios pentru alegerea acestei facultăți”, a declarat Andrei Cotruș.
Acesta subliniază că unul dintre marile avantaje ale studiilor de psihologie îl reprezintă diversitatea traseelor profesionale pe care le pot urma absolvenții.
„Un absolvent de psihologie își poate construi o carieră în numeroase specializări: psihoterapie, consiliere psihologică, psihologia muncii și organizațională, psihologia transporturilor, psihologia aplicată în domeniul apărării și ordinii publice, psihologia resurselor umane, cercetare și învățământ universitar. Există oportunități și în psihologia judiciară și criminalistică sau în psihologia sportivă, chiar dacă acestea reprezintă domenii mai restrânse”, a explicat lectorul universitar.
Potrivit acestuia, prestigiul profesiei și cererea tot mai mare de psihologi pe piața muncii reprezintă alte argumente importante pentru alegerea acestei specializări.
„În actualul context există o nevoie tot mai mare de psihologi în diferite domenii. Absolvenții pot lucra în spitale și clinici, școli și universități, companii și organizații, ONG-uri, servicii sociale, iar tot mai frecvent și în mediul online, prin servicii de telepsihologie. Este un domeniu relativ nou, dar foarte potrivit pentru realitatea actuală”, a spus Andrei Cotruș.
În opinia sa, psihologia este una dintre puținele profesii care îmbină cercetarea științifică cu aplicarea practică a cunoștințelor, contribuind atât la dezvoltarea specialistului, cât și la sprijinirea oamenilor.
„Alegerea Facultății de Psihologie este motivată, de regulă, de o combinație între interesul pentru cunoașterea naturii umane, dorința de a sprijini oamenii și perspectivele unei cariere diverse, aflate într-o continuă dezvoltare. Psihologia oferă posibilitatea de a îmbina rigoarea științifică cu aplicarea practică a cunoștințelor dobândite pe parcursul studiilor, contribuind atât la dezvoltarea personală, cât și la dezvoltarea profesională a viitorului specialist”, a concluzionat lectorul universitar.
Planul de învățământ al Facultății de Psihologie asigură o pregătire fundamentală în domeniu, completată de discipline de specialitate. Printre obiectivele programului se numără formarea de specialiști capabili să desfășoare activități de evaluare și intervenție psihologică în domeniile educațional, clinic și industrial.
Oferta educațională include programul de licență în Psihologie, cu durata de trei ani și 180 de credite, precum și două programe de master: Managementul Resurselor Umane și Psihologie Clinică și Tehnici de Intervenție prin Consiliere și Psihoterapie, fiecare cu durata de doi ani și 120 de credite. De asemenea, universitatea organizează și un curs de conversie profesională în Psihologie, iar toate specializările sunt incluse în programul european Erasmus+.
Înscrierile pentru prima sesiune de admitere se desfășoară în perioada 6–23 iulie 2026, selecția candidaților și afișarea rezultatelor fiind programate pentru 24 iulie, iar confirmarea locurilor și înmatricularea vor avea loc în perioada 27–31 iulie.
Sanda Vițelar
Urmăreşte şi:

