Consilierii județeni au aprobat marți, 21 iulie, într-o ședință convocată de îndată, două hotărâri legate de dezvoltarea Parcului Industrial Mureș.
Cea mai importantă vizează terenurile pe care urmează să fie construit un centru de date pentru procesare tehnologică avansată, investiție pentru care Județul Mureș intenționează să obțină finanțare prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă.
Prin hotărârea adoptată, Consiliul Județean Mureș a aprobat solicitarea adresată societății Parc Industrial Mureș SA pentru constituirea, cu titlu gratuit, a unui drept de superficie în favoarea Județului Mureș.
Dreptul urmează să fie acordat pentru o perioadă de zece ani asupra a două terenuri intravilane aflate în proprietatea societății: unul cu o suprafață de 15.020 de metri pătrați și celălalt de 5.000 de metri pătrați. Cele două parcele, cu o suprafață totală de 20.020 de metri pătrați, sunt situate în satul Sânpaul, în cadrul Parcului Industrial Mureș – Platforma Vidrasău-Ungheni.
Dreptul asupra terenurilor, necesar pentru finanțare
Pe aceste terenuri ar urma să fie realizată investiția „Construirea unei infrastructuri pentru procesare tehnologică avansată – Centru de Date în cadrul Parcului Industrial Mureș – Platforma Vidrasău-Ungheni”.
Județul Mureș este liderul parteneriatului și beneficiarul finanțării, însă terenurile aparțin societății Parc Industrial Mureș SA. În aceste condiții, constituirea dreptului de superficie este necesară pentru ca administrația județeană să poată demonstra că are dreptul legal de a realiza investiția și de a obține autorizația de construire.
Citește și: Doar 3% dintre bugetari spun că au văzut concedieri efective în instituțiile publice
Totodată, dreptul asupra terenurilor trebuie dovedit încă de la depunerea cererii de finanțare și menținut pe perioada implementării și durabilității proiectului.
Dreptul de superficie va avea destinația exclusivă de realizare și implementare a centrului de date, precum și de asigurare a durabilității investiției.
Documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai proiectului fuseseră aprobați de Consiliul Județean Mureș în 14 iulie. Prin aceeași hotărâre a fost aprobată depunerea cererii de finanțare în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, precum și încheierea unui acord de parteneriat între Județul Mureș și Parc Industrial Mureș SA.
Proiectul urmează să fie depus în cadrul componentei destinate infrastructurii de afaceri și parcurilor industriale, aferentă Priorității 6 Mureș. Programul urmărește atenuarea efectelor sociale și economice ale tranziției către neutralitatea climatică în județele Mureș, Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați și Prahova.
Parcul Industrial se extinde la aproape 44 de hectare
În aceeași ședință, consilierii județeni au aprobat și cererea de actualizare a titlului de parc industrial, prin includerea unor noi terenuri din Sânpaul și eliminarea a două parcele ale căror cărți funciare au fost sistate din cauza unor suprapuneri.
Parcul Industrial Mureș a primit acest titlu în anul 2004, pentru o suprafață de 40,9 hectare. În urma achiziționării unor terenuri și a modificărilor cadastrale intervenite de-a lungul anilor, suprafața reală a parcului a ajuns la 43,91 hectare.
Pentru actualizarea titlului, fondatorii parcului trebuie să transmită o cerere Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Societatea Parc Industrial Mureș SA a fost înființată în anul 2003 prin asocierea Consiliului Județean Mureș cu administrațiile locale din Ungheni, Sânpaul, Luduș și Iernut. Consiliul Județean Mureș este acționarul majoritar al societății, cu 91,62% din capitalul social.
Sanda Vițelar
Urmărește și:

