Sanda Viţelar
În ediţia de săptămâna trecută am prezentat primele elemente care pot alcătui o „trusă verde” pentru acasă. Continuăm seria cu plantele folosite în mod tradiţional pentru mici neplăceri şi cu regulile de preparare, etichetare şi depozitare a ceaiurilor, alifiilor şi tincturilor.
O asemenea trusă poate fi utilă pentru îngrijirea unor iritaţii uşoare, înţepături de insecte sau tulburări digestive minore. Ea nu înlocuieşte însă trusa clasică de prim-ajutor, consultul medical ori tratamentul prescris. Arsurile întinse, rănile adânci, sângerările abundente, reacţiile alergice şi simptomele persistente necesită ajutor medical.
Plante care pot fi păstrate în „trusa verde”
Aloe vera este cunoscută pentru efectul răcoritor şi calmant al gelului din interiorul frunzelor. Acesta poate fi aplicat pe pielea intactă sau pe iritaţii şi arsuri superficiale minore. În cazul unei arsuri, prima măsură rămâne răcirea zonei sub apă curgătoare, nu aplicarea imediată a unui produs. Aloe vera nu trebuie pusă pe arsuri grave, răni profunde sau infectate.
Arnica este utilizată extern, sub formă de gel sau alifie, pentru vânătăi, umflături şi dureri musculare uşoare. Se aplică numai pe pielea intactă. Nu se foloseşte pe răni deschise, iar preparatele cu arnică nu trebuie ingerate.
Gălbenelele, cunoscute şi sub denumirea de Calendula, intră în compoziţia multor creme şi unguente destinate pielii iritate. Alifia poate fi folosită pentru zgârieturi superficiale sau zone uscate, după curăţarea pielii. Persoanele alergice la plante din familia Asteraceae – precum muşeţelul, ambrozia sau crizantemele – trebuie să fie prudente.
Echinacea este promovată frecvent pentru susţinerea organismului în sezonul răcelilor. Dovezile privind prevenirea sau scurtarea răcelii sunt însă neuniforme, iar planta nu trebuie prezentată drept tratament pentru infecţii. Poate provoca reacţii alergice, îndeosebi persoanelor sensibile la plantele din familia Asteraceae.
Boabele de soc sunt folosite tradiţional în siropuri şi băuturi consumate în sezonul rece. Afirmaţiile potrivit cărora acestea ar preveni sau trata infecţiile virale trebuie privite cu prudenţă. Boabele crude sau insuficient preparate, precum şi frunzele şi alte părţi ale plantei pot conţine substanţe toxice. Pentru uz intern sunt preferabile produsele autorizate, preparate corect şi administrate conform prospectului.
Ghimbirul poate fi utilizat sub formă de infuzie pentru greaţă uşoară şi disconfort digestiv. O variantă simplă se obţine din câteva felii subţiri de rădăcină proaspătă, peste care se toarnă 250 de mililitri de apă fierbinte. Se lasă acoperit între 5 şi 10 minute, apoi se strecoară. Persoanele care urmează tratamente anticoagulante sau se pregătesc pentru o intervenţie chirurgicală trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a consuma cantităţi mari sau extracte concentrate de ghimbir.
Lavanda este apreciată mai ales pentru aroma sa calmantă. Florile uscate pot fi păstrate în săculeţi sau folosite pentru prepararea unei infuzii slabe. Uleiul esenţial nu se aplică nediluat pe piele şi nu se administrează intern. Pentru folosirea locală, acesta trebuie diluat într-un ulei vegetal şi testat mai întâi pe o suprafaţă mică de piele.
Menta este folosită tradiţional pentru disconfort digestiv şi senzaţia de balonare. Ceaiul se prepară din aproximativ o linguriţă de frunze uscate la o cană cu apă fierbinte, lăsată acoperită timp de 5–10 minute. Uleiul esenţial de mentă este mult mai concentrat decât infuzia, nu se aplică nediluat şi trebuie păstrat departe de copii.
Pătlagina poate fi inclusă în produsele pentru calmarea pielii după înţepături de insecte sau iritaţii minore. Înaintea aplicării oricărui preparat, zona trebuie spălată. Frunzele culese direct din natură nu se pun pe răni, deoarece pot fi contaminate cu praf, bacterii, pesticide sau paraziţi.
Coada-şoricelului este utilizată tradiţional în preparate pentru piele şi în infuzii digestive. Nu trebuie însă considerată un mijloc de oprire a unei sângerări importante. Într-o asemenea situaţie se aplică presiune directă cu o compresă curată şi se solicită ajutor medical. Planta poate produce alergii şi nu este recomandată în sarcină fără avizul unui specialist.
Cum se prepară corect o infuzie
Pentru majoritatea frunzelor şi florilor uscate poate fi folosită, orientativ, o linguriţă de plantă la 200–250 de mililitri de apă. Apa fierbinte se toarnă peste plantă, vasul se acoperă, iar infuzia se lasă între 5 şi 10 minute, după care se strecoară.
Acoperirea vasului limitează pierderea compuşilor aromatici volatili. Ceaiul este de preferat să fie preparat proaspăt şi consumat în aceeaşi zi. Mierea se adaugă după ce lichidul s-a răcorit puţin. Ea nu se oferă copiilor mai mici de un an.
Cantitatea şi timpul de infuzare diferă însă de la o plantă la alta. Pentru rădăcini, scoarţă sau seminţe poate fi necesar un decoct, adică fierberea pentru o perioadă scurtă. Eticheta produsului sau recomandarea farmacistului are prioritate în faţa regulilor generale.
Nu este indicat să se bea automat trei căni din orice ceai medicinal. Plantele conţin substanţe active, iar consumul repetat poate produce efecte adverse sau interacţiuni cu medicamentele.
Alifiile pe bază de plante
Pentru prepararea unei alifii se poate folosi un ulei vegetal în care planta a fost macerată în prealabil. Sunt potrivite uleiul de măsline, de migdale sau de cocos, cu condiţia să nu existe alergii.
Plantele trebuie să fie corect identificate şi bine uscate. Introducerea plantelor proaspete într-un preparat gras aduce apă în compoziţie şi favorizează apariţia mucegaiului.
Uleiul şi plantele uscate se încălzesc lent la bain-marie, fără prăjire şi fără flacără directă. După infuzare, uleiul se strecoară foarte bine şi se amestecă, tot la bain-marie, cu ceară de albine. Orientativ, se poate porni de la aproximativ o parte ceară la patru sau cinci părţi ulei, proporţia fiind ajustată în funcţie de consistenţa dorită.
Alifia se toarnă în recipiente curate, complet uscate, se lasă să se răcească şi se etichetează cu denumirea plantei şi data preparării. Dacă îşi schimbă mirosul, culoarea sau textura ori apar urme de mucegai, produsul trebuie aruncat. Înaintea folosirii se face un test pe o zonă mică de piele.
Tincturile nu au o doză universală
Tincturile sunt extracte concentrate obţinute prin macerarea plantelor într-un amestec de alcool şi apă. Concentraţia alcoolului, raportul dintre plantă şi solvent şi durata macerării diferă în funcţie de specie şi de partea folosită.
De aceea, recomandarea generală de „30 de picături, de trei ori pe zi” nu poate fi aplicată tuturor tincturilor. Două produse cu aceeaşi plantă pot avea concentraţii diferite. Pentru administrare internă sunt mai sigure produsele autorizate, pe a căror etichetă sunt menţionate compoziţia, concentraţia, doza şi contraindicaţiile.
Prepararea tincturilor în casă presupune identificarea sigură a plantei, folosirea unui alcool alimentar adecvat şi respectarea unei reţete verificate. Alcoolul tehnic, sanitar sau alte soluţii nealimentare nu trebuie utilizate niciodată.
Tincturile nu sunt potrivite automat pentru copii, gravide, femei care alăptează, persoane cu afecţiuni hepatice sau pentru cele cărora le este contraindicat alcoolul.
Cum organizăm trusa
Produsele pot fi păstrate într-o cutie solidă, ferită de umezeală, căldură şi lumină directă. Fiecare recipient trebuie să poarte o etichetă clară, pe care să fie trecute denumirea plantei, tipul preparatului, data preparării sau deschiderii şi termenul de valabilitate.
Conţinutul poate fi organizat pe categorii: îngrijirea pielii, disconfort digestiv, produse pentru sezonul rece şi plante pentru relaxare. Este utilă şi o listă cu toate produsele, modul lor de folosire şi principalele contraindicaţii.
Trusa trebuie verificată periodic. Preparatele expirate, cele fără etichetă şi produsele care şi-au schimbat aspectul sau mirosul se elimină. Uleiurile esenţiale, tincturile şi celelalte extracte concentrate trebuie păstrate în ambalajele originale, departe de copii şi animale.
„Natural” nu înseamnă lipsit de riscuri
Remediile vegetale pot provoca alergii, reacţii adverse şi interacţiuni cu medicamentele. O atenţie deosebită este necesară în cazul gravidelor, femeilor care alăptează, copiilor, persoanelor cu boli hepatice sau renale şi al celor care iau anticoagulante, medicamente pentru inimă, epilepsie ori tratamente oncologice. Specialiştii recomandă, de asemenea, oprirea produselor complementare înaintea intervenţiilor chirurgicale, conform indicaţiei medicului.
Prin urmare, „trusa verde” trebuie privită ca un ajutor pentru situaţii minore, nu ca o farmacie alternativă şi nici ca înlocuitor al tratamentului medical. Folosite corect, plantele pot fi utile. Folosite la întâmplare, în doze improvizate sau pentru afecţiuni grave, pot întârzia îngrijirea de care pacientul are cu adevărat nevoie.
Citește și