Adrian Armand Giurgea
Scriam săptămânile trecute despre iniţiativa nefericită a unor târgumureşeni care au crezut că pot înfrumuseţa domeniul public după bunul plac. Oamenii chiar au crezut asta. Nu e vina lor. Căci au fost provocaţi… De autorităţi. Însă demersul lor a fost unul anapoda, iar sesizarea mea publică privind apariţia unor monstruozităţi care în loc să înfrumuseţeze strică aspectul urbei, şi un posibil concept urbanistic echilibrat, s-a lăsat cu intervenţia autorităţilor care au dispus ridicarea proiectului amplasat ilegal pe domeniul public. Procedura a fost făcută însă doar parţial
. Dacă eu am scris despre jardinieră, cei trimişi la faţa locului au dispus măsuri doar în privinţa acesteia. Nu s-au uitat nici în stânga nici în dreapta pentru a curăţa zona. Astfel, au lăsat acolo alte improvizaţii peisagistice făcute la fel de neaoş. Iar reacţia locatarilor din zonă am înţeles-o foarte bine. Ei au vrut să facă ceva, să atragă atenţia, dar nu le-a ieşit. Şi s-au supărat pe mine. Nu pe autorităţi. Asta deşi autorităţile administraţiei de pe Pocloş reacţionează pompieristic şi fără soluţii. Da, au eliminat jardiniera, dar nu i-a interesat nici faptul că alte amenajări rămân acolo la fel de fără autorizaţie.
Cum nu i-a interesat nici faptul că, după cum spun locuitorii din zonă, băncuţele de pe soclurile de beton amplasate acolo de pe vremea comuniştilor au suporţii metalici ruginiţi, iar lemnul pe care ar trebui să te aşezi lipseşte cu desăvârşire. Oamenii au pus ei câteva scânduri la câteva băncuţe. Arată bine. Pentru asta nu i-a sancţionat nimeni, spun ei. Şi au dreptate. Dar restul băncuţelor sunt lipsă. Şi sunt multe. Şi nu pare să intereseze pe nimeni… Tocmai de aceea cei de la asociaţia de locatari din zonă au crezut că e de datoria lor să intervină. Atunci, cu băncuţele şi acum cu jardiniera…
Pentru că autorităţile noastre au regulile scrise pe hârtie, dar acţionează la disperare. În două direcţii: atunci când sesizările vin din zone de influenţă publică şi atunci când fapta ar putea să le prejudicieze din punct de vedere electoral. Aşa a fost cu podul şi semnăturile peneliştilor, aşa a fost cu parcările de pe Bulevardul 1 Decembrie, aşa şi cu fântâna arteziană din Parcul Diamant. Se lucrează doar la una zilele acestea, deşi întreg ansamblul ar fi trebuit împrejmuit şi reabilitat.
Dar, probabil, vreun părinte mai guraliv a reclamat faptul că plăcile de marmură de acolo s-au rupt şi sunt periclitaţi copiii. Şi cealaltă fântână reprezintă însă un pericol… Şi băncile ruginite sunt periculoase… Iar la ADP sunt angajaţi destui care ar fi putut, cu costuri minime, în două zile, să intervină. Nu pompieristic, ci în spiritul numelui: Administraţia Domeniului Public. OK, poate alţii ar fi trebuit să o facă. Mă aştept şi la un asemenea răspuns. Însă e cert că cineva, din sutele de angajaţi ai administraţiei locale ar fi putut să o facă! Repet: fără costuri mari, doar mentenanţă. Scândură, perie de sârmă, grund şi vopsea. O săptămână la Diamant, o săptămână la Dacia, o săptămână pe Înfrăţirii şi tot aşa… Arăta oraşul altfel? Eu zic că da!
Problema este însă că nu pare nimeni hotărât să gestioneze problemele acestea ale oraşului! E un soi de neputinţă generalizată în aşteptarea alegerilor din 2028. Nimeni nu mai vrea să facă nimic şi nimeni nu mai face nimic! Se joacă doar cartea „proiectelor mari” începute şi care ni se va promite că vor fi încheiate dacă vor fi aleşi cei care trebuie! În 2027 începe. Staţi aproape! Mai e puţin şi vor ieşi toţi să promită! Ca şi cum, până atunci, toţi ar fi fost plecaţi pe front. Când de fapt toţi sunt aici şi fac calcule. Între timp, noi, cei mulţi, calculăm facturile şi banii rămaşi de la un salariu la altul.
Circulăm mai mult pe jos, în timp ce şmecherii cu maşini bengoase vor alimenta tot cu una de 50… Acum nu mai e de 50 de lei, e de 50 de euro, dar bancul a primit update, în timp ce poporul va primi promisiuni. De la toţi! Pentru că şi poporul promite. Mereu. Dar nu se ţine de promisiune! Pentru că vrea o ţară ca afară doar în slogan. În rest, vrea să fie cum îi place lui: călduţ şi fără valuri. Ca într-o mlaştină. Ca într-un cazan în care mirosurile pestilenţiale se combină şi se îmbină cu cele plăcute într-un melanj pe cât de oribil pe atât de ademenitor. Căci poporul nu vrea adevărul!
El este adevărul! Iar asta îl face să uite că este puternic şi se expune necondiţionat unor poveşti fără sfârşit. Iar rezultatul nu este decât neputinţa. Neputinţa colectivă şi a disperaţilor care vor să rămână cu orice preţ la putere. Pentru că puterea le dă siguranţă şi siguranţa înseamnă bani. Mai ales acum când banii sunt atât de scumpi şi oamenii atât de ieftini. Mai concret, săptămâna viitoare. Până atunci, vedeţi cum vă trec apele. Fie de la caniculă, fie de la furtuni.
Citește și