O enzimă creată cu ajutorul inteligenţei artificiale ar putea deschide un nou capitol în lupta împotriva îmbătrânirii

Dr. Diana Pop

Poate fi încetinită sau chiar reparată îmbătrânirea organismului? Este o întrebare la care oamenii de ştiinţă încearcă să răspundă de zeci de ani. Un studiu publicat în 14 Iulie 2026 în prestigioasa revistă Nature Communications aduce o descoperire care, deşi nu înseamnă încă un tratament anti-aging, ar putea schimba modul în care înţelegem procesul de îmbătrânire.

Cercetătorii de la Revel Pharmaceuticals şi Calico Life Sciences au creat, cu ajutorul inteligenţei artificiale, o enzimă capabilă să elimine o parte dintre modificările chimice care apar în ţesuturi odată cu înaintarea în vârstă.

Ce înseamnă, de fapt, „rugina” organismului?

Pe măsură ce îmbătrânim, zahărul din sânge nu este folosit doar ca sursă de energie. O parte dintre moleculele de zahăr se lipesc, treptat, de proteinele din organism, cum sunt colagenul şi elastina, care dau rezistenţă şi elasticitate pielii, vaselor de sânge şi altor ţesuturi. Acest proces poartă numele de glicare, iar produşii rezultaţi sunt cunoscuţi sub denumirea de AGEs (produşi finali de glicare avansată). Imaginea este asemănătoare cu depunerile de calcar dintr-o ţeavă de apă.

La început sunt puţine şi nu creează probleme. În timp însă, se acumulează şi afectează funcţionarea întregului sistem. În organism, aceste modificări contribuie la rigidizarea arterelor, la apariţia ridurilor, la pierderea elasticităţii pielii şi sunt asociate cu boli precum diabetul, hipertensiunea arterială şi afecţiunile cardiovasculare. Până acum, aceste modificări erau considerate practic ireversibile.

Cum funcţionează noua enzimă?

Noua enzimă, denumită CMLase, a fost proiectată cu ajutorul inteligenţei artificiale şi apoi perfecţionată în laborator. Rolul ei este foarte precis: identifică şi îndepărtează o moleculă numită CML, una dintre cele mai frecvente forme de deteriorare chimică produsă prin glicare. Cu alte cuvinte, dacă glicarea poate fi comparată cu rugina care se depune pe metal, CMLase acţionează ca un produs de curăţare extrem de selectiv, care îndepărtează doar depunerile fără să deterioreze structura de bază.

Ce au arătat experimentele?

Cercetătorii au testat enzima pe fragmente de ţesut uman provenite de la donatori. Rezultatele au fost impresionante. Într-o mostră de aortă abdominală recoltată de la o persoană în vârstă de 75 de ani, nivelul acestor compuşi nocivi a scăzut cu peste 70%. În probe de piele îmbătrânită, reducerea a fost de aproximativ 55%, iar ţesutul a prezentat caracteristici biochimice comparabile cu cele întâlnite la persoane mult mai tinere.

Ce urmează?

Înainte ca această tehnologie să poată fi folosită în medicină, sunt necesari ani de cercetare. Vor urma studii pe animale, apoi studii clinice pe oameni, pentru a demonstra că tratamentul este sigur şi eficient. Abia după aceste etape se poate discuta despre o eventuală utilizare în prevenirea sau tratamentul bolilor asociate îmbătrânirii.

Descoperirea nu înseamnă că a fost găsit „elixirul tinereţii”, iar afirmaţiile spectaculoase din mediul online trebuie privite cu prudenţă. Totuşi, studiul reprezintă una dintre cele mai promiţătoare cercetări din ultimii ani în domeniul medicinei longevităţii. Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au demonstrat că o parte dintre modificările chimice asociate îmbătrânirii pot fi îndepărtate în mod ţintit. Dacă rezultatele vor fi confirmate şi în studiile viitoare, medicina ar putea trece de la încercarea de a încetini îmbătrânirea la posibilitatea de a repara, măcar parţial, unele dintre efectele ei.

Citește și