Centru comercial și două clădiri de locuințe, propuse în cartierul Dâmbul Pietros

Un proiect care prevede transformarea unei zone destinate locuințelor într-un centru de cartier, cu spații comerciale, servicii și locuințe colective, se află în dezbatere publică la Târgu Mureș. Planul Urbanistic Zonal vizează un teren situat între strada Măgurei, Calea Sighișoarei și strada Parângului și a fost inițiat de Katan Stonehill Tower SRL și Kaufland România SCS.

Investiția este propusă pe un teren cu o suprafață totală de 23.698 de metri pătrați, aflat în cartierul Dâmbul Pietros. Pentru amenajarea accesului vor mai fi studiate un teren privat de 2.034 de metri pătrați și o suprafață de aproximativ 5.900 de metri pătrați aparținând Municipiului Târgu Mureș.

Documentația prevede construirea a trei corpuri distincte. Spre Calea Sighișoarei este propus un centru comercial cu parter, iar al doilea corp va avea funcțiuni comerciale la parter și locuințe colective la etajele superioare, cu un regim de înălțime de subsol, parter, nouă etaje și un etaj tehnic. A treia clădire, amplasată în apropierea accesului din strada Măgurei, va avea parter și trei etaje și va fi destinată locuirii.

Pentru zona comercială este propus un procent maxim de ocupare a terenului de 50% și un coeficient de utilizare de 1, în timp ce pentru clădirea mixtă limita este de 30%, cu un coeficient de utilizare de 1,5. Proiectul mai prevede amenajarea unor spații verzi și locuri de joacă, în proporție de minimum 20% pentru zona comercială și 40% pentru cea de locuințe.

Citește și: Două clădiri de tip aparthotel, propuse în zona Spitalului Județean din Târgu Mureș

Accesul principal ar urma să fie realizat din Calea Sighișoarei, unde sunt prevăzute patru benzi de circulație și benzi de preselecție. Alte intrări vor fi amenajate din străzile Parângului, Pășunii și Măgurei. Rețeaua interioară va avea drumuri cu câte două benzi, trotuare și trasee pietonale, iar locurile de parcare vor fi realizate sub clădiri sau la suprafață. Documentația menționează că accesul actual din strada Măgurei este blocat de garaje amplasate pe terenul beneficiarului.

O condiție importantă pentru realizarea investiției este introducerea în subteran și protejarea liniilor electrice de înaltă tensiune de 110 kV care traversează zona și impun în prezent interdicții de construire. O parte dintre terenurile necesare lărgirii Căii Sighișoarei și amenajării accesului rutier ar urma să fie transferate ulterior în domeniul public al municipiului.

Documentația poate fi consultată până în 21 august pe site-ul Primăriei Târgu Mureș și la sediul instituției. Observațiile și propunerile pot fi depuse la registratura Primăriei sau trimise la urbanism@tirgumures.ro. Dezbaterea publică va avea loc vineri, 21 august, de la ora 14.00, în sala de ședințe a Consiliului Local.

Sanda Viţelar

Urmărește și: