România a investit masiv în noi capacități de producție, a consumat fonduri europene și naționale și a raportat mii de megawați instalați, însă nu a construit, în același ritm, rețelele, sistemele de stocare și capacitățile controlabile necesare siguranței energetice. Aceasta este concluzia analizei semnate de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, care avertizează că țara riscă să aibă excedent de energie la prânz și un deficit periculos seara, când producția fotovoltaică dispare.
Autorul respinge ideea că energia regenerabilă ar fi cauza crizei. Problema ar fi modul în care statul a conceput tranziția energetică, urmărind absorbția fondurilor, numărul panourilor montate, valoarea contractelor și capacitatea instalată, fără o coordonare reală între producție, rețea și consum. „România nu are prea multă energie regenerabilă. România are prea puțină organizare, prea puțină flexibilitate și prea puțină răspundere pentru felul în care această energie a fost integrată”, susține Dumitru Chisăliță.
O eroare majoră a fost, potrivit analizei, tratarea unui megawatt fotovoltaic sau eolian ca fiind echivalent cu unul produs controlabil de hidrocentrale, reactoare nucleare ori centrale pe gaze și cărbune. Diferența nu ține de valoarea tehnologiei, ci de momentul în care energia poate fi livrată. „Problema nu este că am construit regenerabile, ci că am confundat energia ieftină când există cu energia sigură când este necesară”, explică președintele AEI. Un sistem energetic nu trebuie doar să producă energie ieftină în orele favorabile, ci să o furnizeze continuu, inclusiv noaptea, iarna sau în perioadele fără vânt.
Analiza atrage atenția și asupra retragerii capacităților pe cărbune înainte ca România să dispună de alternative ferme. Autorul recunoaște că vechile centrale aveau randamente scăzute, costuri ridicate și necesitau investiții greu de justificat, însă consideră că închiderea lor trebuia făcută etapizat. Unele grupuri ar fi trebuit păstrate temporar ca rezervă strategică, până la finalizarea centralelor pe gaze, a investițiilor hidroenergetice, a capacităților de stocare și a lucrărilor de modernizare a rețelelor. „Adevăratul dezastru nu este că România a renunțat la cărbune, ci că a renunțat la capacități sigure înainte de a avea cu ce să le înlocuiască. Am închis după calendarul politic, dar am construit după hazard”, afirmă Chisăliță.
În cronologia prezentată, responsabilitatea este împărțită între guvernele și parlamentele succesive, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, ANRE, operatorii de rețea și conducerile companiilor de stat. Printre deciziile cu efecte negative sunt enumerate divizarea sectorului energetic fără păstrarea unui centru coerent de planificare, întârzierea proiectului Tarnița-Lăpuștești și a centralei de la Iernut, blocarea unor amenajări hidroenergetice, închiderea Mintia înaintea apariției unui înlocuitor și extragerea profiturilor companiilor de stat sub formă de dividende, în detrimentul investițiilor.
O critică severă vizează programele publice prin care au fost finanțate panouri și invertoare concepute pentru injectarea imediată a energiei în rețea, fără stimularea simultană a stocării. Statul ar fi ajuns astfel să plătească de mai multe ori: pentru instalațiile fotovoltaice, pentru întărirea rețelelor afectate de producția simultană, iar ulterior pentru baterii și adaptarea sistemelor existente. „Fondurile europene și naționale trebuiau să fie un instrument pentru modernizarea sistemului. Prea des, ele au devenit obiectivul în sine”, arată autorul. Acesta acuză că politicile energetice au favorizat un lanț de furnizori, instalatori și intermediari, în timp ce costurile dezechilibrelor au fost transferate consumatorilor.
Soluția nu este abandonarea regenerabilelor, ci construirea unui mix energetic echilibrat, consideră președintele AEI. România are nevoie concomitent de energie solară și eoliană, hidrocentrale, reactoare nucleare, centrale flexibile pe gaze, baterii, acumulare prin pompaj, consum industrial adaptabil, rețele consolidate și capacități strategice de rezervă. „SEN nu are nevoie doar de energie. Are nevoie de energia potrivită, în locul potrivit și în secunda potrivită”, concluzionează Dumitru Chisăliță. În lipsa acestei abordări, țara poate continua să anunțe recorduri de capacitate instalată, rămânând însă dependentă de importuri exact în orele în care energia este cel mai greu de găsit și cel mai scump de cumpărat.
Sanda Viţelar
Urmăreşte şi: