Marius Paşcan
Îl chema Gheorghe Cârţan. Nu a avut funcţie, nu a avut avere, nu a avut instituţii în spatele lui. A avut opinci, desagi, cărţi şi o convingere uriaşă conform căreia un om care învaţă devine mai greu de ţinut în întuneric.
Cioban din Cârţişoara, fără şcoală regulată, a învăţat să citească şi a făcut apoi ceva extraordinar. A transformat propria lui descoperire a cărţii într-o misiune pentru ceilalţi. Ani întregi a trecut Carpaţii ducând cărţi româneşti în Transilvania pentru copii, pentru învăţători, pentru preoţi… Pentru sate în care limba şi cultura română aveau nevoie să rămână vii.
Numai în podul casei sale, la o confiscare din 1903, inventarele consemnează 76.621 de cărţi şi tipărituri. Nu le colecţiona pentru sine, le ducea altora. Autorităţile l-au urmărit, l-au arestat, i-au confiscat cărţile. Unele au fost arse. Însă, a luat-o mereu de la capăt.
În 1896 a pornit pe jos spre Roma, să vadă Columna lui Traian. După aproape şase săptămâni de drum, omul venit din Munţii Făgăraşului a ajuns în faţa dacilor sculptaţi în piatră. De acolo avea să rămână în legendă imaginea şi exclamaţia: „Un dac a coborât de pe Columnă.”
Dar adevărata lui măreţie nu stă în legendă, ci într-un lucru mult mai simplu. Badea Cârţan a crezut că o carte poate schimba destinul unui om şi că oamenii luminaţi pot schimba destinul unui popor.
A murit la 7 august 1911. Astăzi se împlinesc 115 ani. Nu a apucat să vadă România întregită. Marea Unire avea să vină şapte ani mai târziu. Pe mormântul său de la Sinaia scrie: „Aici doarme Badea Cârţan, visând întregirea neamului său.”
Poate că aici începe, de fapt, lecţia lui pentru noi. Să înveţi, chiar dacă ai pornit târziu. Să nu păstrezi ceea ce ştii numai pentru tine. Să-ţi iubeşti identitatea fără să urăşti identitatea altuia. Să transformi convingerea în faptă. Și să construieşti ceva bun, chiar dacă roadele vor fi culese abia de cei care vin după tine.
Astăzi, noi nu mai trebuie să trecem Carpaţii cu o carte în desagă. Avem aproape întreaga cunoaştere a lumii la câteva atingeri de ecran. Întrebarea este ce facem cu ea.
Memorie şi recunoştinţă, Badea Cârţan. Uneori, un om fără putere poate lăsa în urma lui o putere care traversează secolele.
Citește și