Oile bolnave, transportate ilegal, răspândesc pesta micilor rumegătoare și variola ovină

Transporturile clandestine de ovine constituie vectorul principal prin care există riscul de a răspândi animalele bolnave. Potrivit unui comunicat ANSVSA, recent, filtrele rutiere au depistat astfel de transporturi în județele Vaslui și Alba. Pentru încălcarea regulilor, amenzile pot ajunge la 20.000 de lei, iar cazurile pot face obiectul unor dosare penale.

ANSVSA avertizează că transporturile ilegale de ovine reprezintă în prezent un risc biologic major pentru România și atrage atenția că animalele fără documente sau crotalii nu pot fi verificate în ceea ce privește originea și istoricul sanitar. Directorul adjunct al DSVSA Mureș, Lucian Goga, a declarat: „Aceste mișcări ilegale de animale de la o exploatație la alta, de la o stână la alta, generează un risc epidemiologic major în răspândirea variolei ovine sau a pestei micilor rumegătoare.

În județul Mureș este blocată circulația ovinelor până în 3 noiembrie 2026, cu excepția circulației dinspre exploatație către abatoare. Avem un număr foarte mare de ovine în județul Mureș, 500.000 de oi, iar la ora actuală sunt aproape 400.000 de miei care nu pot fi vânduți din cauza evoluției acestei boli”, afirmă Lucian Goga. El a precizat că decizia Comisiei Europene are valabilitate până în 3 noiembrie și se speră că, după această dată, dacă nu mai apar focare ale bolii, Mureșul va fi și el un județ în care animalele pot fi mișcate dintr-o exploatație în alta.

Citeşte şi: 27 de zile de tăcere: Primăria Târgu Mureș ignoră o solicitare privind spațiile verzi ale orașului

ANSVSA a știut de acest pericol de doi ani

Crescătorul de oi din Voiniceni și secretarul Asociației Naționale ROMOVIS, Răzvan Răducan, arată că ANSVSA a fost atenționată oficial de doi ani asupra riscului răspândirii bolilor la ovine prin transporturile ilegale. „Noi semnalăm lucrul ăsta de doi ani și de un an de zile cerem demisia președintelui ANSVSA, domnul Bociu, care s-a lipit de scaun cu Superglue și n-a luat în seamă toate adresele făcute, atât în numele Asociației pe care o conduc, în numele Federației unde sunt în Consiliul Director, cât și în numele tuturor fermierilor din România.

Este foarte adevărat, primul vector în răspândirea bolilor, și vorbim de pesta micilor rumegătoare și variola ovină, este reprezentat de către cei care fac transporturi ilegale sau la limita legii, de așa-numiții samsari.” Răzvan Răducan amintește că nici când a fost febră aftoasă la animalele din Ungaria nu au existat controale riguroase la graniță sau la intrările vamale, pentru a se vedea dacă animalele transportate sunt identificate sau sunt sănătoase. Crescătorii de ovine din România constată, o dată în plus, că fermierul român nu este protejat de nimeni, de nicio instituție a statului, fiindcă, în cazul în care se constată transporturi clandestine, animalele sunt sechestrate și neutralizate, iar vehiculele sunt dezinfectate.

Valeriu Russu

Fotografie ilustrativă generată de AI

Urmăreşte şi: