Un tânăr de 21 de ani, din Lunca, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru șantaj, după ce ar fi amenințat o minoră de 13 ani pentru a o determina să întrețină acte de natură sexuală cu el.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj.
Din cercetări a rezultat că, la sfârșitul lunii iulie 2026, tânărul ar fi încercat să o constrângă pe fata de 13 ani, prin amenințări cu acte de violență transmise prin intermediul rețelelor de socializare, să întrețină acte de natură sexuală cu acesta.
Citeşte şi: Plan Roșu activat la Mediaș după un accident cu 22 de persoane implicate
Minora ar fi refuzat solicitarea. Ulterior, tânărul i-ar fi cerut și ar fi obținut de la aceasta un lănțișor de aur pe care îl deținea, pentru a pune capăt interacțiunii.
La 18 august, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în 19 august instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale.
Sanda Viţelar
Urmăreşte şi:

