Cioban din Chibed, găsit mort pe un traseu din Munții Bucegi

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Chibed, județul Mureș, a fost găsit mort, duminică, pe traseul turistic Valea Porții – Valea Ciubotea – Vârful Omu, din Munții Bucegi. Acesta era cioban la o stână din apropiere și s-ar fi numărat printre cei care au contribuit, recent, la descoperirea trupului turistului britanic George Smyth, scrie Radio România Târgu Mureş.

Polițiștii din Stațiunea Bran au fost alertați în jurul orei 11.00, printr-un apel de urgență. Echipa operativă deplasată în zona montană l-a găsit pe bărbat fără semne vitale.

Din primele verificări a rezultat că, în seara precedentă, ciobanul le-ar fi spus celor din jur că intenționează să coboare de la stână. Trupul său, descoperit pe traseul montan, prezenta mai multe răni care, potrivit anchetatorilor, ar fi putut fi provocate de o cădere.

Citeşte şi: „Am pile la DNA”. Zeci de mii de euro cerute pentru presupuse intervenții la procurori și polițiști

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei exacte a morții.

Bărbatul ar fi fost printre primele persoane ajunse la rămășițele lui George Smyth, turistul britanic în vârstă de 18 ani dispărut în Munții Bucegi în noiembrie 2025. Trupul tânărului a fost descoperit după mai multe luni de căutări, cu aproximativ zece zile înaintea acestei noi tragedii.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care și-a pierdut viața bărbatul din Chibed. Ancheta se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

Sanda Viţelar

Fotografie ilustrativă generată cu AI

Urmăreşte şi: