Redacția „Cuvântul liber” a făcut un experiment social. Am inventat o întâmplare, am creat un cont fictiv și am lansat pe două grupuri locale de Facebook o întrebare aparent simplă: „Ieri, un portar mi-a cerut șpagă: «O cafea, ceva…?» Voi când ați dat ultima dată? Cât a fost și cui?”. Nu exista portarul, nu exista instituția și nu existase nicio cerere. Exista doar o poveste suficient de credibilă pentru a vedea cine o înghite fără să clipească, cine cere dovezi și cât de adânc a intrat șpaga în categoria obiceiurilor pe care societatea le condamnă cu voce tare, dar le practică pe furiș.
Rezultatul? Cei mai mulți au trecut direct la comentarii. Puțini au întrebat unde s-ar fi petrecut incidentul, cine era portarul sau de ce autorul postării se ascundea în spatele unui profil neverificabil. Un administrator al unuia dintre grupuri a cerut prezentarea autorului și o fotografie reală, avertizând că relatarea ar putea descrie o faptă penală. Alt utilizator a întrebat simplu: „De ce postați doar sub anonimat și fără să fie clar cine și de ce?”. Au fost printre puținii care au apăsat frâna înainte să se arunce în poveste. Ceilalți au pornit motorul indignării, al confesiunilor și al glumelor, deși nimeni nu știa dacă întâmplarea era adevărată.
Mai interesant decât ușurința cu care a fost crezută povestea a fost felul în care cererea de șpagă a fost relativizată. „Și ce-o făcut așa rău?”, a întrebat o femeie, argumentând că medicii și polițiștii ar lua sume mult mai mari. Iată una dintre marile boli morale ale societății românești: dacă alții fură mai mult, cel care cere puțin devine aproape nevinovat. Dacă nu sunt sute sau mii de euro, ci doar „o cafea”, nu mai pare corupție, ci un gest neînsemnat. Hoția măruntă este acceptată prin comparație cu hoția mare, iar principiul dispare sub valoarea bancnotei.
Alții au oferit, cu o sinceritate dezarmantă, propriul tarifar al „atențiilor”. Cafea sau țigări pentru anumite categorii de personal, 50–100 de lei pentru infirmiere, 200 de lei băgați în buzunarul medicului, 20% la restaurant, 20 de euro personalului unui hotel, 10 euro barmanului ori câteva sute de lei mecanicului auto. Totul a fost pus în aceeași oală: bacșișul lăsat voluntar chelnerului, ajutorul dat unui om nevoiaș și banii oferiți medicului într-un sistem public. Diferența dintre recunoștință, bacșiș și mită s-a topit într-un singur cuvânt comod: „atenție”. Iar când schimbăm numele unui gest, avem impresia că i-am schimbat și natura.
Au existat, din fericire, și oameni care au refuzat generalizările. O femeie a povestit că mama sa a stat internată trei luni, că a mers zilnic la spital și că nimeni nu i-a cerut nimic. Un alt participant a spus că nu a mai dat bani medicului de foarte mulți ani, dar rotunjește plata curierului și lasă bacșiș chelnerului. Cineva a formulat concluzia esențială: practica trebuie să dispară „de la portar până la medic”. Replica ar trebui lipită la intrarea în fiecare instituție, fiindcă șpaga nu devine onorabilă doar pentru că este mică și nici legală pentru că este „tradițională”.
Citeşte şi: Aerul din Mureș, monitorizat cu aparate defecte. Zeci de depășiri ale limitei pentru pulberi
Experimentul a scos la suprafață și circul obișnuit al grupurilor de Facebook. Unii au făcut glume despre portarul unei echipe de fotbal, alții au atacat salariile mici, meseriile prost plătite sau persoana care a publicat mesajul. Discuția a fugit repede în toate direcțiile, numai spre verificarea informației nu. Așa funcționează prea des tribunalul Facebook: apare acuzația, se pronunță verdictul, se caută vinovații și abia la final, dacă își mai amintește cineva, se întreabă dacă fapta chiar a existat.
Postarea noastră a fost inventată, dar reacțiile au fost cât se poate de reale. Nu sunt suficiente pentru o statistică, însă spun ceva incomod despre noi: credem ușor ceea ce se potrivește cu prejudecățile noastre și găsim justificări surprinzător de repede pentru gesturile pe care pretindem că le condamnăm. Șpaga mare ne revoltă, cea mică ne înduioșează, iar „atenția” ne liniștește conștiința. Cât despre adevăr, acesta rămâne uneori ultimul invitat la discuțiile de pe Facebook — chemat după ce toată lumea a comentat deja.
Sanda Viţelar
Urmăreşte şi: